15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tatuajele infractorilor nu sunt întâmplătoare, ci au o semnificaţie clară pentru lumea interlopă
Tatuajele infractorilor nu sunt întâmplătoare, ci au o semnificaţie clară pentru lumea interlopă

Tatuajele de pe corpul infractorilor dau, de multe ori, indicii despre delictele comise de aceştia, relevă un studiu efectuat de poliţia braziliană, scrie ziarul spaniol „ABC”.
„Am descoperit o legătură între 36 de imagini şi anumite infracţiuni”, în multe cazuri, tatuajele dând indicii despre modul de operare şi despre „munca” depusă prin încălcarea legii, a declarat căpitanul Alden dos Santos, principalul autor al acestui studiu, bazat pe o cercetare de peste zece ani şi care a generat numeroase polemici pe reţelele sociale.
Interesant este că aceste conexiuni sunt valabile nu numai pe întregul teritoriu brazilian, ci şi în SUA, Rusia sau unele părţi din Europa, a mai spus acest agent al poliţiei militare.
Astfel, s-a constatat că tatuajele care reprezintă un clown apar la persoanele vinovate de furturi şi de asasinarea unor poliţişti, iar cele care redau imaginea unui vrăjitor sunt „marca” apartenenţei la o familie de narcotraficanţi. „Diavolul din Tasmania” este relaţionat cu furtul în grup, iar „Speedy Gonzales”, cunoscutul personaj din filmele cu desene animate, este asociat cu transportul de droguri.
Observaţia făcută de poliţia din Brazilia este valabilă şi în cazul unor tatuaje de mici dimensiuni, ca de exemplu un simplu punct negru marcat într-o anumită parte a corpului. Un asemenea punct arată că purtătorul lui este hoţ de buzunare, două puncte unul peste celălalt indică un violator iar trei puncte care determină un triunghi pot fi un semn că persoana tatuată face parte din lumea stupefiantelor.
Studiul a fost efectuat cu ajutorul a peste 50.000 de documente şi imagini ale unor deţinuţi. „Din păcate, informaţiile nu provin de la deţinuţi, întrucât funcţionează un puternic cod al tăcerii. Rezultatele au apărut mai degrabă prin compararea datelor. De exemplu, am selectat toţi deţinuţii care aveau tatuat un jocker şi am analizat sentinţele prin care au fost condamnaţi şi aşa am descoperit un tipar clar”, a explicat Alden dos Santos.
Autorităţile au subliniat însă că acest studiu nu va fi folosit pentru discriminarea persoanelor cu tatuaje, care de multe ori sunt doar „o formă de exprimare”.


Articole înrudite