29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Totul despre ultimul sezon THE CROWN
Totul despre ultimul sezon THE CROWN

Partea 1 a ultimului sezon al THE CROWN va debuta pe Netflix pe 16 noiembrie. Primele patru episoade descriu relaţia care înfloreşte între Prinţesa Diana şi Dodi Fayed, înainte de călătoria fatidică cu maşina care a adus cu sine consecinţe devastatoare.
Vorbind despre rolul ei din acest sezon, Elizabeth Debicki (Prinţesa Diana) a precizat: „Cred că este o provocare cu adevărat unică pentru un actor, să portretizezi acele vremuri. Am avut încredere totală în direcţia emoţională pe care Peter a creat-o pentru noi. Este interpretarea lui şi cred că a avut sens din punct de vedere emoţional pentru mine, aşa că m-am agăţat de acest aspect. Pentru că, evident, este o poveste devastatoare şi are o încărcătură emoţională puternică.”
Atât pentru Dominic West (Prinţul Charles), cât şi pentru Imelda Staunton (Regina Elisabeta a II-a), există o uşurinţă, dar şi o înţelegere profundă în ceea ce priveşte abordarea personajelor în două sezoane consecutive. Imelda Staunton spune: „Port cu mine acest personaj de ceva timp, aşa că pot să spun că m-am simţit mai confortabil de data asta. Îmi place liniştea şi capacitatea ei de a nu se lăsa copleşită de tot ceea ce i s-a întâmplat constant - de-a lungul întregii vieţi - în jurul ei.”
Dominic West spune despre Prinţul Charles: „Cred că simţea o tristeţe profundă şi o adevărată compasiune şi ceea ce este grozav la THE CROWN este că îţi oferă şansa de a vedea aceste persoane publice în viaţa lor privată. Am bănuit că viaţa lui privată a fost destul de emoţionantă şi chiar aşa l-am şi jucat... Cred şi sper că ceea ce am transmis este plin de compasiune, dar totuşi bine echilibrat. Am vorbit cu mulţi oameni care l-au cunoscut pentru că a cunoscut o mulţime de oameni. Probabil că a întâlnit mai mulţi oameni decât orice alt membru al familiei, cu excepţia reginei şi a prinţului Philip. Aproape toată lumea are lucruri extrem de calde de spus despre el.”
Salim Daw a trait foarte intens interpretarea lui Mohamed Al Fayed: „Ador acest personaj. Îl iubesc atât de mult şi îmi place să-l portretizez pentru că îl iubesc. În acest sezon, este foarte uman, dar şi foarte colorat. Este şi aspru uneori, chiar foarte aspru, dar şi amuzant deopotrivă, asemenea unui copil - cu fiul lui este uneori foarte, foarte aspru, dar îl şi iubeşte foarte mult şi publicul va vedea asta şi va simţi exact ceea ce descriu acum.”
Iar Khalid Abdalla a spus despre rolul fiului său, Dodi Fayed, că: „A fost onoarea vieţii mele să fac parte din acest proiect, să fiu parte din echipa THE CROWN şi să îl interpretez pe Dodi”.
De la sosirea pe Netflix în 2016, The Crown a fost nominalizat şi a câştigat mai multe premii, inclusiv 15 nominalizări la BAFTA, 10 nominalizări la Globul de Aur (inclusiv 4 victorii), 69 nominalizări la Emmy în 5 sezoane (cu 21 de premii în 4 sezoane) şi multe altele.
Toate citatele menţionate mai sus au fost extrase din interviuri realizate în aprilie 2023.
Despre THE CROWN: Inspirată de evenimente reale, această dramatizare fictivă spune povestea reginei Elisabeta a II-a şi evenimentele politice şi personale care i-au modelat domnia.
Despre THE CROWN - Sezonul 6: Primele patru episoade (Partea 1) descriu relaţia care înfloreşte între Prinţesa Diana şi Dodi Fayed, înainte de călătoria fatidică cu maşina care a adus cu sine consecinţe devastatoare. Ultimul capitol este spus în şase episoade (Partea 2). Prinţul William încearcă să se integreze din nou în atmosfera de la Eton în urma morţii mamei sale, deoarece monarhia trebuie să traverseze valul opiniei publice. Când ajunge la Jubileul de Aur, regina reflectă asupra viitorului monarhiei prin căsătoria lui Charles şi Camilla şi începuturile unui nou basm regal odată cu William şi Kate. În partea a doua, vor fi Ed McVey şi Luther Ford în rolurile prinţului William şi ale prinţului Harry. Li se va alătura Meg Bellamy în rolul lui Kate Middleton. Acestea vor fi roluri de debut pentru toţi cei trei actori.
Datele premierei: 16 noiembrie şi 14 decembrie 2023.
Format: 10 episoade x 60 de minute (Partea 1 - 4 episoade / Partea 2 - 6 episoade).
Creat şi scris de: Peter Morgan.
Producători executivi: Peter Morgan, Suzanne Mackie, Andy Harries, Stephen Daldry, Matthew Byam Shaw şi Robert Fox.
Cu: Imelda Staunton în rolul Reginei Elisabeta a II-a, Jonathan Pryce în rolul Prinţului Philip, Lesley Manville în rolul Prinţesei Margaret, Dominic West în rolul Prinţului Charles, Elizabeth Debicki în rolul Prinţesei Diana, Claudia Harrison în rolul Prinţesei Anne, Olivia Williams în rolul Camilla Parker Bowles, Bertie Carvel în rolul Tony Blair, Salim Daw ca Mohamed Al Fayed şi Khalid Abdalla ca Dodi Fayed.
Partea 1 - Rufus Kampa (Prinţul William) şi Fflyn Edwards (Prinţul Harry).
Partea 2 - Ed McVey (Prinţul William), Luther Ford (Prinţul Harry) şi Meg Bellamy (Kate Middleton), transmite Netflix.

Articole similare: VIDEO: Ultimul sezon din THE CROWN ajunge în curând pe Netflix


Articole înrudite