28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
135 de piese la start pentru Eurovision România
135 de piese la start pentru Eurovision România
Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului Eurovision s-a încheiat duminică, la ora 20,00, în cursa pentru desemnarea reprezentantului României intrând 135 de piese, informează un comunicat de presă al TVR. Pentru concursul din acest an au fost înscrise cu 37 de piese mai mult faţă de anul 2012, "însă plicuri cu piese înscrise mai pot ajunge la TVR în zilele următoare, dacă ele au fost trimise prin poştă până la data menţionată", informează organizatorii.
Lora, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Cezar Ouatu, Daniel Robu, Liviu Mititelu, Alin Văduva sau Naomi sunt câţiva dintre cei care îşi vor prezenta piesele în cadrul probei preliminare.
Primele audiţii ale melodiilor înscrise vor avea loc miercuri, la Iaşi, membrii juriului urmând să se deplaseze după aceea la Cluj - 8 februarie, Timişoara - 10 februarie, Craiova - 12 februarie şi Bucureşti - 14 februarie, pentru a asculta live interpreţii care vor intra în concurs.
"În acest an, o premieră este că interpreţii vor cânta în faţa juriului, pe un negativ pe care vor avea şi backing vocals, pentru a nu ne trezi, ca în alţi ani, că în semifinale sunt piese care sună foarte bine pe pozitiv, iar unii interpreţi nu reuşesc să facă faţă live-ului", a spus Dan Manoliu, manager de proiect al competiţiei, citat în comunicat, vorbind despre schimbarea din regulamentul selecţiei.
TVR va dedica şi anul acesta două zile semifinalelor - 23 şi 24 februarie -, la fiecare dintre acestea urmând să participe câte 12-14 melodii. Cele mai bune şase din fiecare semifinală, alese de juriul de specialitate, dar şi prin voturile telespectatorilor, vor intra în faza finală. Ponderea televotului este de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.
Finala, la care vor participa 12 piese, va avea loc pe 9 martie. Modalitatea de jurizare va fi: 50% televot, 50% juriu.
Toate cele trei părţi ale concursului vor fi transmise în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, precum şi pe www.eurovision.tv, site-ul oficial al competiţiei.

Articole înrudite