24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost lansat ghidul turistic mobil al României
A fost lansat ghidul turistic mobil al României

Ministerul Turismului a lansat la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin (Internationale Tourismus Börse - ITB) aplicaţia "Explore RO", creată special atât pentru turiştii străini, cât şi pentru românii care vor să descopere sau să redescopere România, aceasta fiind disponibilă în prezent în limba engleză.
"Se face un pas important în ceea ce priveşte viitorul promovării României în exterior, dar şi în interior. Românii trebuie să descopere România, dar şi să o redescopere. Aplicaţia pe care astăzi o promovăm şi o lansăm la târgul de la Berlin este un prim pas spre o promovare coerentă pe care o lansăm ca o linie principală în ceea ce priveşte viitorul turistic al României. Aplicaţia nu a costat nimic, este un parteneriat cu Eventya, o companie cu vechime în domeniu în ceea ce priveşte realizarea de aplicaţii pentru turismul românesc. Este un câştig bilateral, în sensul în care compania a venit şi şi-a oferit serviciile statului român pentru realizarea acestei aplicaţii. Asta arată că vorbim despre o companie românească în adevăratul sens al cuvântului. Câştigul din partea statului este că nu s-a folosit absolut niciun leu pentru realizarea acesteia. Urmează ca, în urma discuţiilor pe care o să le avem cu conducerea companiei, să semnăm un contract de mentenanţă. Discutăm de pasul doi care înseamnă o upgradare zilnică a acestei aplicaţii şi se va ajunge până la momentul în care inclusiv unităţi de cazare, chiar şi agenţii de turism care sunt licenţiate de către Ministerul Turismului, se vor afla în interiorul aplicaţiei, iar aceste pagini personale ale acestor unităţi de cazare sau agenţii de turism vor fi administrate de către aceştia şi pot introduce toate datele pe care le consideră necesare pentru a-şi promova activităţile sau serviciile turistice pe care le oferă", a explicat ministrul Turismului, Mircea Dobre.
Acesta a precizat faptul că în zilele următoare Ministerul Turismului va face o promovare a noii aplicaţii, în sensul că va transmite către toate unităţile de cazare şi agenţiile de turism o notificare prin care se va face cunoscut faptul că s-a lansat "Explore RO".
"Dorim să vină alături de noi şi să se înscrie în această aplicaţie. Vor completa un formular în baza căruia ei vor fi urcaţi în interiorul aplicaţiei. Mai departe, vom vedea care sunt paşii următori. Vom promova această aplicaţie prin birourile externe ale României. Îi vom informa pe toţi angajaţii din Ministerul Turismului care lucrează în exteriorul României şi de acolo vom merge către o promovare destul de intensă", a punctat Dobre.
La rândul său, Ionuţ Munteanu, co-fondator şi CEO al Eventya, compania — dezvoltatoare a aplicaţiei "Explorează RO", a menţionat că momentan ghidul turistic online este disponibil în limba engleză şi poate fi descărcat gratuit din Appstore şi Google Play.
"În momentul de faţă, aplicaţia este un ghid în limba engleză care cuprinde mai toate atracţiile şi destinaţiile turistice din România. Este o aplicaţie care, la ora actuală, promovează România explicând într-o manieră concisă şi structurată cele mai frumoase locuri, atracţii şi evenimente pe care un turist, un călător sau un om de afaceri le-ar putea face în România. Aplicaţia este disponibilă în Appstore şi Google Play, deci atât pentru dispozitivele Android, cât şi iOS şi, bineînţeles, este gratuită. Proiectul a început în decembrie, anul trecut, pe când exista ANT-ul (Autoritatea Naţională pentru Turism, n.r.) şi a însemnat crearea conţinutului, pentru că platforma şi această aplicaţie 'Explore Romania' nu se bazează pe un produs gata făcut. Noi, practic, l-am personalizat, l-am adaptat la brandul şi imaginea Explore Romania, iar munca în sine pe care am făcut-o în colaborare cu Ministerul Turismului a fost de introducere de conţinut, structurare şi organizare", a declarat Ionuţ Munteanu, co-fondator şi CEO al Eventya, dezvoltatorul aplicaţiei.
Acesta a adăugat că, pentru perioada următoare, se are în vedere traducerea ghidului online şi în alte limbi de circulaţie internaţională, iar pentru acest aspect se va ţine cont de fluxul de turişti care vin, cu preponderenţă, dintr-o anumită ţară.
"Aplicaţia este un acord de colaborare, un parteneriat între compania noastră şi Ministerul Turismului, cu titlu gratuit. Noi, în mod normal, o vindem sub formă de licenţă de utilizare. Probabil că tot noi ne vom ocupa şi de mentenanţa aplicaţiei, dar deocamdată nu există un contract în acest sens. În continuare, facem acest lucru pro bono, pentru că trebuie să asigurăm acest serviciu la o calitate înaltă. Momentan, ghidul este în limba engleză şi din câte ştiu ministerul a demarat câteva proceduri pentru traducerea aplicaţiei şi în alte limbi de circulaţie internaţională şi cred că este vorba despre franceză, germană, italiană, spaniolă etc. Cumva se va ţine cont şi de fluxul şi volumul de turişti care vin dintr-o anumită ţară. Aplicaţia are diferite perspective, adică prezintă destinaţiile turistice din punct de vedere al intereselor unui turist sau călător: turismul balneoclimateric, turismul ecumenic sau turismul de tip city break, festivalurile mari din România — de la George Enescu până la Untold sau Festivalul de la Sibiu. Aplicaţia acoperă o paletă largă de interese pentru persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 60 de ani", a spus Munteanu.
Conform ministerului de resort, prin intermediul noii aplicaţii, utilizatorii pot descoperi România şi resursele ei, precum: natură, tradiţii, cultură, istorie, educaţie, arte. Aplicaţia reprezintă un ghid turistic al României, în variantă electronică, al cărei conţinut este semnat de Ministerul Turismului, fiind disponibilă gratuit pentru platformele iOS şi Android.
"Explore RO" este furnizată în mod gratuit de către compania sibiană Eventya, cu care a fost încheiat, în luna decembrie 2016, un acord de parteneriat.
În ceea ce priveşte infrastructura tehnică a ghidului turistic mobil al României, acesta a fost construit pe o platformă care rulează pe un sistem cloud, ce permite interconectarea cu alte site-uri web şi aplicaţii turistice, prin utilizarea de APIs specifici, fiind posibilă transmiterea şi generarea automată de conţinut.
Dezvoltatorii aplicaţiei "Explore RO" au la activ, în portofoliul, produse precum 'Bucharest City App' — care a contorizat până în prezent 70.000 de utilizatori, 'Sibiu City App' (30.000 de utilizatori), dar şi aplicaţii similare implementate în Scoţia şi Olanda.


Articole înrudite