26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
IT-ştii români de pretutindeni lansează o aplicaţie mobilă în cinstea Centenarului
IT-ştii români de pretutindeni lansează o aplicaţie mobilă în cinstea Centenarului

Romanian IT – Comunitatea globală a românilor din tech – sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri într-un mod cu totul deosebit. În data de 9 mai, de Ziua Europei, vor lansa CelebRo, o aplicaţie gratuită pentru mobil care prezintă “harta românească a Parisului”, geolocalizând adresele prin care au trecut românii cunoscuţi sau cei care au rămas în anonimat până acum. Prin exemplul personalităţilor române care au trăit în Oraşul Luminilor, IT-ştii români vor să celebreze ţara noastră, doresc să crească vizibilitatea patrimoniului său cultural şi, totodată, vor să îmbunătăţească imaginea românilor care locuiesc în acest moment în Franţa. Beneficiarii direcţi ai aplicaţiei mobile sunt românii care vizitează Parisul, cei care locuiesc aici dar şi francezii sau alte naţionalităţi, deoarece capitala Franţei găzduieşte anual peste 30 de milioane de turişti,
Proiectul s-a bucurat încă de la inceput de susţinerea Ambasadei României la Paris, prin implicarea Excelenţei sale domnului Luca Niculescu, şi în vederea dezvoltării ulterioare va beneficia şi de suportul Institutului Cultural Român de la Paris.
“Ştiţi unde era cafeneaua Riche, în care aveau loc dineurile impresioniştilor finanţate de susţinătorul lor, Georges de Bellio sau Gheorghe Bellu? Când treceţi pe la Odeon o să aflaţi despre Jean Yonnel, profesor de dicţie al însuşi generalului de Gaulle. Nu departe, din sediul Radio Europa Liberă din Paris, se auzea vocea Monicăi Lovinescu, simbol al rezistenţei anti-comuniste din exil. În timpul plimbărilor prin capitala franceză, vom avea toate aceste informaţii şi multe altele, în telefonul din buzunar. Cu CelebRo putem explora punctele de interes din jurul nostru, alege o plimbare deja construită sau imagina propriul traseu. Vrem să lansăm aplicaţia în jurul datei de 9 mai 2018, o zi cu triplă semnificaţie: Ziua Independenţei în România, Ziua Europei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În timp, aceasta va putea fi extinsă şi la alte orase: Viena, Bruxelles, Berlin, Roma sau New York”, declară Raluca Maria Smaranda, iniţiatoarea proiectului, stabilită în Paris de 3 ani.
Munca acestei comunităţi internaţionale de IT-şti români se bazează pe voluntariat, iar pentru realizarea aplicaţiei mobile apar costuri privind drepturile de autor pentru imaginile şi videoclipurile pe care le vor folosi, costurile pentru infrastructura tehnică şi de promovare a proiectului. Cu ajutorul românilor, Comunitatea globală a românilor din tech vor putea plăti, spre exemplu, dreptul de a folosi poza în care Brâncuşi apare în atelierul său, alături de Tzara, Duchamp şi Man Ray sau poza din place de Fürstenberg în care îi vedem împreună pe Cioran, Eliade şi Ionescu.


Articole înrudite