05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reducerea TVA la apă la 9% are un impact bugetar de 1,8 miliarde de lei
Reducerea TVA la apă la 9% are un impact bugetar de 1,8 miliarde de lei

Reducerea TVA la apă la 9% va avea un impact bugetar anual de 1,8 miliarde de lei şi ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2016 dacă se găsesc măsurile compensatorii necesare, însă nu va fi cuprinsă în actualul proiect de Cod Fiscal, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Nu (nu va fi cuprinsă în Codul Fiscal - n.r.). Vom decide la final de an, dacă vom găsi resursele necesare. Dacă noi găsim o măsură compensatorie (pentru buget - n.r.), nu ar fi păcat să nu aplicăm o asemenea măsură de relaxare fiscală extrem de importantă”, a precizat ministrul Finanţelor.

El a mai spus că reducerea TVA la 9% la apă vizează toate categoriile de clienţi, casnici şi industriali, iar impactul bugetar ar fi de 1,8 miliarde de lei anual, având în vedere că de la 1 ianuarie 2016 cota standard de TVA urmează să se reducă de la 24% la 20%, potrivit proiectului de Cod Fiscal.

„Discuţiile se poartă în Ministerul Finanţelor, nu la sediul unui partid. Eu, ca şi promotor al acestei idei, ţin foarte mult la ea, nu doar pentru consumatorii casnici ci pentru tot ce înseamnă consum de apă în România, pentru că o astfel de măsură, cu un impact aparent mare, dar din punctul meu de vedere nu foarte mare, 1,8 miliarde de lei anual, poate duce la efecte pozitive în lanţ în economie. Vă dau un singur exemplu, partea de irigaţii. Reducerea TVA la 9% va fi un imbold fantastic de necesar în această zonă extrem de importantă care trebuie încurajată”, a subliniat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai spus că se au în vedere şi alte măsuri de relaxare fiscală, dacă bugetul va permite. „Aceasta este abordarea mea. Am spus, cât voi fi ministru de Finanţe în funcţie nu voi impune o taxă nouă şi nu voi creşte taxele existente”, a subliniat oficialul citat.


Articole înrudite