29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România a intrat în grupul ţărilor cu dezvoltare umană foarte mare
România a intrat în grupul ţărilor cu dezvoltare umană foarte mare

România se situează pe locul 50 din 188 de ţări incluse în Indexul Dezvoltării Umane, în urcare cu o poziţie faţă de precedenta ediţie, conform unui raport publicat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP).
În cazul României, Indicele Dezvoltării Umane (HDI) este de 0,802, ceea ce îi permite ţării să fie inclusă în grupul statelor cu "dezvoltare umană foarte mare", alături de alte ţări din regiune precum Letonia (locul 44), Ungaria (43), Slovacia (40), Polonia (36), Grecia (29) şi Cehia (28).
Primele poziţii în aceste clasament sunt ocupate în ordine de Norvegia, cu un scor de 0,949, Australia, Elveţia, Germania, Danemarca, Singapore, Olanda, Irlanda, Islanda şi Canada. La coada clasamentului sunt Republica Central Africană, Nigeria, Ciad, Burkina Faso şi Burundi.
UNDP a măsurat naţiunile pe baza unor indicatori precum speranţa de viaţă, nivelul educaţiei şi standardul vieţii, utilizând un aşa numit Index al Dezvoltării Umane (HDI) şi a comparat rezultatele din 2015 cu cele colectate în primul raport din 1990. UNDP a precizat că fiecare ţară în curs de dezvoltare şi-a îmbunătăţit scorul în ultimii 25 de ani. De asemenea, numărul ţărilor incluse în grupul cu dezvoltare umană foarte mare a crescut la 51 de la 11 ţări, în timp ce numărul ţărilor în grupul cu dezvoltare umană scăzută a scăzut până la 41 de la 62 de ţări.


Articole înrudite