27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România, locul II în UE la scăderea lucrărilor de construcţii în aprilie
România, locul II în UE la scăderea lucrărilor de construcţii în aprilie

Portugalia şi România au înregistrat cel mai semnificativ declin al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană în aprilie 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, arată datele prezentate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
La nivelul Uniunii Europene, lucrările de construcţii au crescut în aprilie cu 8%, iar în zona euro s-a înregistrat un avans de 7,2%.
În rândul statelor membre, lucrările de construcţii au înregistrat cel mai semnificativ declin în Portugalia (9%), România (6,8%), Slovacia (5,1%) şi Italia (5%), iar cele mai mari creşteri în Spania (53,4%), Slovenia (48,8%), Ungaria (27,2%) şi Polonia (13,3%).
În aprilie 2014, comparativ cu luna precedentă, lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de 0,6% în Uniunea Europeană şi de 0,8% în zona euro.
În rândul statelor membre, lucrările de construcţii au înregistrat cea mai mare scădere în Polonia (5,4%), România (4,7%) şi Slovacia (2%), în timp ce creşterile cele mai semnificative s-au raportat în Slovenia (6,7%), Spania (4,8%) şi Portugalia (4,5%).


Articole înrudite