29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România şi Bulgaria vor adera la Schengen în câteva luni, a afirmat preşedintele Parlamentului European (PE), Jerzy Buzek, a transmis miercuri postul naţional de radio de la Sofia. Prezent marţi seară la sediul PE din Bruxelles, la inaugurarea unei expoziţii în cadrul căreia este prezentat tezaurul tracilor, Buzek s-a declarat „sută la sută optimist” în ceea ce priveşte aderarea celor două ţări la spaţiul european fără frontiere.
Oficialul a recomandat autorităţilor bulgare să aibă un dialog mai activ cu Olanda şi Finlanda, care, din cauza unor dubii legate de corupţie, refuză să-şi dea acordul pentru aderarea celor două ţări. „Toate criteriile tehnice sunt satisfăcute şi cu toţii ştim acest lucru, dar este important ca guvernul bulgar să fie mai activ în explicarea situaţiei unor ţări. Este normal ca acestea să aibă îndoielile lor. Aşa este în Uniunea Europeană, când lucrurile se explică pas cu pas, la sfârşit totul se rezolvă”, a mai spus Buzek.
Premierul bulgar Boiko Borisov, prezent de asemenea la inaugurarea expoziţiei, a spus că începând din aprilie Bulgaria protejează frontierele europene conform standardelor Schengen. El a subliniat că securitatea frontierelor este asigurată de cele mai moderne elicoptere, nave şi camere de luat vederi.
Parlamentul European dezbate miercuri după-amiază o rezoluţie non-legislativă privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, în care se cere statelor membre UE să-şi respecte angajamentele juridice privind criteriile de aderare la Schengen şi să nu cedeze în faţa tendinţelor populiste. Rezoluţia PE, care va fi supusă joi votului în plen, reafirmă că ambele ţări au implementat deplin acquis-ul Schengen, singura condiţie necesară pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie, aşa cum prevede Tratatul de aderare la UE.


Articole înrudite