13 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost trasă la sorţi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot
A fost trasă la sorţi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot

Biroul Electoral Judeţean a extras ordinea în care vor fi tipărite pe buletinele de vot candidaturile partidelor, candidaţilor pentru Consiliul Judeţean, precum şi a independenţilor iar Biroul Electoral Municipal a extras ulterior, pe parcursul aceleiaşi zile, ordinea candidaţilor pentru fotoliul de primar al Galaţiului, al consilierilor locali atât din partea partidelor cât şi candidaturile independente.
Biroul Electoral Judeţean a extras în prima etapă ordinea pe liste a candidaţilor la partidele parlamentare, apoi a celor de la partidele neparlamentare, iar candidaturile independente au urmat în funcţie de ordinea în care şi-au depus dosarele la înscriere. Astfel, ordinea este următoarea: Alianţa Lineralilor şi Democraţilor (ALDE), Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Partidul Rromilor Pro Europa, Partidul România Unită (PRU), Partidul Social Român (PSRO), Aurel Zamfir - independent şi Dorin Butunoiu - independent.
Ordinea tipăririi candidaţilor pe buletinele de vot pentru fotoliul de primar al Galaţiului este următoarea: Eugen Durbacă – Alianţa liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Marius Stan – Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), Nicuşor Ciumacenco – Partidul Naţional Liberal (PNL), Ionuţ Pucheanu – Partidul Social Democrat (PSD), Cătălin Cristache – Partidul Mişcarea Populară (PMP), Daniela Chelaru – Partidul Naţional Democrat (PND), Iulian Aramă – Partidul Social Român (PSRo), Constantin Telegan – Partidul Mişcarea Liberală (PML), Monica Roman – Partidul România Unită (PRU), Ionel Golgură - independent, Daniela Simona Vreme (fostă Hapeci n.r.) - independentă şi Dorin Butunoiu - independent.
Buletinele de vot pentru alegerea Consiliului Local Municipal vor avea candidaţii tipăriţi în ordinea următoare: Alianţa liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Partidul Dreptăţii Sociale (PDS), Partidul Naţional Democrat (PND), Partidul Social Român (PSRO), Partidul Mişcarea Liberală (PML), Partidul România Unită (PRU), Ionel Golgură - independent, Daniela Simona Vreme - independent şi Dorin Butunoiu - independent.
În întregul judeţ au fost înregistraţi 521.970 de alegători, dintre care 521.562 au cetăţenie română iar 408 sunt străini cu domiciliu sau reşedinţă în Galaţi. În municipiul Galaţi au drept de vot 260.300 de români şi 300 de străini cu domiciliu sau reşedinţă în oraşul nostru. În întregul judeţ vor candida pentru diferite funcţii (primar, consilier judeţean şi consilier local) 33 de independenţi.


Articole înrudite