07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANI, nemulţumită de trecerea pe linie moartă a procesului primarului din Vânători
ANI, nemulţumită de trecerea pe linie moartă a procesului primarului din Vânători

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să repună pe rol procesul primarului din Vânători, Sicuţa Murgu, după ce Curtea de Apel Galaţi a suspendat judecarea dosarului la finele anului trecut, în condiţiile în care edilul nu a depus actele cerute de judecători. ANI a constatat că Sicuţa Murgu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 7 iulie 2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al comunei Vânători şi calitatea de reprezentant al asociaţiei familiale în cadrul „Murgu Sicuţa AF”. Mai mult, Sicuţa Murgu s-ar putea alege şi cu interdicţia ca timp de trei ani să mai ocupe o funcţie publică. Sicuţa Murgu a ales să se judece direct cu Agenţia Naţională de Integritate, cerând în justiţie anularea raportului de evaluare, deoarece nu ar fi încălcat legea când a ales să rămână şi reprezentant al asociaţiei pe care familia sa o deţine, dar nu a mai depus şi actele în justiţie, care să facă dovada acestui lucru.

Funcţia de primar, incompatibilă cu cea de comerciant

De cealaltă parte, ANI susţine că Sicuţa Murgu a încălcat articolul 87, aliniatul 1, litera g din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”. Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Dacă procesul rămâne suspendat, iar primarul din Vânători nu face nimic să repună procesul pe rol, acţiunea în justiţie se perimează în termen de un an de la momentul suspendării, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate producându-şi efectele, ceea ce înseamnă că Sicuţa Murgu îşi va pierde mandatul de primar. Inspectorii de integritate nu doresc să aştepte încă nouă luni de zile, instanţa supremă urmând să decidă dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca judecarea procesului să continue.


Articole înrudite