02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consilierii judeţeni (33 plus preşedintele CJ) s-au reunit ieri în şedinţa ordinară aferentă lunii iulie, de la primele ore ale zilei (9 dimineaţa), pentru a evita efectele caniculei. Şi de această dată, la şedinţă au participat musafiri politici, care în genere lucrează în capitală. Au fost două cazuri, cel al ministrului Administraţiei, liberalul Victor Paul Dobre, aflat pentru scurt timp în sala mare a Prefecturii, ce găzduieşte şedinţele CJ şi CL, plecând destul de repede, şi cel al deputatului PSD Florin Pâslaru. La această şedinţă au fost aleşi vicepreşedinţii Consiliului Judeţului, social-democratul Cornel Hamza şi liberala Tania Bogdan. Ambii au fost aleşi cu 30 de voturi pentru, 2 împotrivă, iar 3 buletine au fost nule. Cele 9 puncte de pe ordinea de zi au fost votate de majoritatea consilierilor, într-un timp de peste o oră şi jumătate, dată fiind necesitatea votului secret în cazul mai multor puncte de pe ordinea de zi.
Consilierii au votat pierderea calităţii de consilier judeţean a lui Eugen Chebac, prin retragerea sprijinului acordat de UNPR. În schimbul acestuia a fost validat mandatul altui consilier judeţean, în persoana Gabrielei Munteanu, care a depus jurământul în plenul CJ. La acest punct de pe ordinea de zi (7) a existat o obiecţie exprimată în plen de către democrat-liberalul Iulian Aramă, care a anunţat că el şi colegii săi vor vota împotrivă, considerând că a fost încălcat art. 96, alin. 9, al legii privind alegerea autorităţilor publice locale.
Tot la şedinţa de ieri a fost adoptată decizia eliberării din funcţie a fostului director al Serviciului Public Judeţean de Administrare al Domeniului Public şi Privat al Consiliului, Picu Apostol Roman (care demisionase), cu 30 de voturi pentru, 2 voturi fiind anulate. Locul vacant a fost ocupat, prin votul consilierilor judeţeni, de către Cătălin Agache, care va îndeplini funcţia de director general.


Articole înrudite