16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Efectele cămătăriei ar putea să scadă după intrarea în vigoare a noului Cod Civil. Astfel, cei care îşi vând proprietăţile se vor putea răzgândi în termen de şase luni, şi vor putea returna banii cumpărătorului. Conform uneia dintre viziuni, reglementarea încurajează în această formă cămătăria, practicată şi în prezent. Însă cei care au susţinut tema consideră că în acest mod victimele cămătarilor mai primesc o şansă pentru a-şi salva proprietăţile. Cel care împrumută bani pune gaj casa ori diferite alte proprietăţi, cămătarul îi dă banii doar după încheierea actului de vânzare a bunului respectiv. Oamenii îşi pierd bunurile întrucât la termenul scadent cămătarul nu se lasă găsit, iar după trecerea termenului îşi revendică bunul. Multe persoane şi-au pierdut în acest mod locuinţele vândute prin semnarea actelor de vânzare-cumpărare în cabinetele notariale.
Deputatul Bogdan Ciucă, de profesie notar, a declarat că s-a opus introducerii acestei prevederi, motivând că aceasta încurajează cămătăria. În discuţia cu jurnaliştii a convenit însă că de fapt cei care îşi pierdeau astfel proprietăţile mai au o şansă să nu îşi piardă bunurile.


Articole înrudite