04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: “Durbacă are propria lui organizaţie, care nu are nicio legătură cu ALDE”
Cristian Dima: “Durbacă are propria lui organizaţie, care nu are nicio legătură cu ALDE”

La doar o săptămână de când Eugen Durbacă susţinea că membrii de partid au votat, în unanimitate, ca ALDE să organizeze un congres pentru alegerea preşedintelui abia în toamnă, vicepreşedintele ALDE şi preşedinte executiv ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat că, din contră, Biroul Teritorial Judeţean (BTJ) a luat decizia, tot în unanimitate, ca la nivel naţional să se organizeze, imediat după Paşte, un congres pentru alegerea preşedintelui.
“Ieri am avut Biroul Teritorial Judeţean ALDE Galaţi şi s-a propus şi s-a votat în unanimitate să începem alegerile interne printr-un congres, pentru a evita o suită întreagă de ilegalităţi şi lucruri care nu se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare şi statutul, cum ar fi cazul de la noi, în care avem aleşi locali şi judeţeni care fac parte din birourile locale de conducere ale partidului, dar Durbacă a trimis adresă că n-ar fi membri ALDE şi şi-au pierdut calitatea de aleşi locali", a spus Dima. Printre cei prezenţi la conferinţa de presă alături de Cristian Dima au fost şi doi aleşi locali la care Dima a făcut referire, care şi-au declarat intenţia de a face plângere penală împotriva deciziei lui Durbacă. Este vorba despre Daniel Diaconescu, prim-vicepreşedinte la organizaţia judeţeană ALDE, şi Florin Râclea, vicepreşedinte la organizaţia municipală.
Dima a comentat şi situaţia creată prin anunţul făcut în urmă cu o săptămână de Durbacă, privind desfăşurarea congresul partidului în toamnă. ”Propunerea organizaţiei ALDE Galaţi este congres după Paşte şi apoi alegeri interne în organizaţiile locale. Durbacă nu a participat la şedinţa de ieri, dar cred că el are probleme în organizaţie care nu au nicio legătură cu ALDE... De aceea am făcut conferinţa de presă, pentru că am zis că cei care doresc, ar trebui să afle şi altă variantă, să afle de la mine... Cu vârsta apar tulburări de memorie, fiecare înţelege ce poate şi cât poate dintr-un statut şi dintr-o lege... Ce putem vorbi de cineva care a schimbat lista de consilieri... ar fi bine să fim rezervaţi în afirmaţii şi mă gândesc că judecătorii sunt inamovibili, dar mă gândesc: cum a primit un judecător o listă fără semnătura mea, fără să ştiu? Eu n-am reacţionat pentru că nu e în folosul partidului, dar cred că lucrurile astea ar trebui să se oprească”.
”Ce valoare mai are Durbacă în poziţia politică, când principalii poli importanţi organizatorici ai PC-ului au plecat la PSD?", a mai spus Cristian Dima.


Articole înrudite