15 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: Stabilitate şi Creştere economică: Rolul PNL în Dezvoltarea României
Cristian Dima: Stabilitate şi Creştere economică: Rolul PNL în Dezvoltarea României

România se află într-un moment crucial pentru viitorul său economic şi social. În contextul global actual, marcat de numeroase crize, conflicte armate şi incertitudini, stabilitatea şi dezvoltarea durabilă sunt esenţiale pentru creşterea nivelului de trai. Deşi inflaţia a afectat economia în ultimii doi ani, este remarcabil faptul că veniturile românilor de astăzi sunt comparabile sau chiar depăşesc cele din unele ţări ale Comunităţii Europene considerate exemple de urmat de mulţi  dintre noi înainte de aderare României în Comunitatea Europeană.
Partidul Naţional Liberal joacă un rol fundamental în asigurarea acestei stabilităţi. PNL-ul, cu o viziune clară pentru viitor, este dedicat menţinerii unui climat de încredere şi predictibilitate, indispensabile pentru atractivitatea investiţională şi creşterea economică a României. Împreună cu ALDE, prin fuziunea cu PNL, cele două forţe politice sunt mai puternice şi mai capabile să răspundă nevoilor cetăţenilor.
La nivel local, în Galaţi, prezenţa continuă a membrilor fostului ALDE, acum PNL, subliniază angajamentul pentru dezvoltarea rapidă a oraşului. Cu toate că decalajul faţă de alte regiuni este încă simţit, eforturile noastre comune sunt direcţionate către recuperarea acestuia şi asigurarea unui viitor prosper pentru gălăţeni.
La nivel naţional, echilibrul şi calitatea de lider onest demonstrata de Preşedintele Nicolae Ciucă sunt recunoscute ca un exemplu, si de bună guvernare. În aceste vremuri dificile, cu multiple focare de conflict la nivel global, stabilirea unei guvernări eficiente şi coeziunea la nivelul administraţiei centrale şi locale sunt mai importante ca niciodată. Este esenţială o corelare strânsă între guvernare şi necesităţile reale ale cetăţeanului pentru a maximiza absorbţia de fonduri europene şi utilizarea eficientă a acestora.
De asemenea, efortul reprezentanţilor PNL la Bruxelles a fost permanet şi eficient, în vederea apărării intereselor României, într-o Europa mai puţin atentă si preocupată de nivelul de trai al românilor.
În guvernul României, reprezentanţii PNL-ului au ca obiectiv principal menţinerea şi dezvoltarea unei clase de mijloc puternică şi stabilă. Contrar recomandărilor europene de creştere a impozitelor, PNL-ul a arătat o rezistenţă notabilă în apărarea politicilor care favorizează mediul de afaceri şi investiţiile, exemplele sunt nenumărate, şi trec neobservate, dar există o permanentă preocupare pentru menţinerea unui nivel de atractivitate pentru mediul de afaceri, şi atragerea de investiţii, cum ar fi cota unică de impozitare, care este doar un mic exemplu.
PNL-ul reprezintă o garanţie că România va continua să progreseze în direcţia corectă. Viziunea PNL pentru o Românie prosperă şi stabilă, cu o economie vibrantă şi o societate echitabilă, este mai relevantă ca niciodată. Împreună, avem puterea de a construi o Românie mai bună pentru toţi cetăţenii săi.


Articole înrudite