06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deputatul liberal Victor Paul Dobre i-a adresat o întrebare ministrului Transportului şi Infrastructurii, Anca Boagiu, privind drumul expres Galaţi-Brăila, solicitând răspunsul ministrului în scris.
În documentul oficial adresat ministrului se arată: “Modernizarea DN 22B Brăila – Galaţi este o necesitate absolută atât pentru cei peste jumătate de milion de cetăţeni, cât însumează populaţia aglomeraţiei urbane Galaţi-Brăila, cât şi pentru mediul de afaceri din cele două judeţe. De mai bine de doi ani, prin HG 1145 din 18 septembrie 2008 au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii «Drum expres Brăila-Galaţi», termenul estimat de finalizare a lucrarilor fiind anul 2011, şi tot de mai bine de doi ani, din diverse considerente, demararea lucrărilor de modernizare a DN 22B este amânată, în condiţiile în care, în conformitate cu un recensământ de trafic din anul 2005, volumul de trafic de pe DN 22B între Brăila şi Galaţi este peste media naţională, capacitatea de circulaţie a actualului drum cu două benzi fiind depăşită încă de atunci. Pe plan local s-a afirmat că motivul pentru care demararea lucrărilor la Drumul expres Brăila-Galaţi nu a avut loc încă este acela că, în locul unui drum expres, legătura dintre Galaţi şi Brăila va fi facută de o autostradă. În acest context, având în vedere că încă nu au fost demarate lucrările de execuţie la obiectivul de investiţii la care ne-am referit, în ciuda studiului de fezabilitate existent şi a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Guvern, vă rog doamnă ministru, să clarificaţi următoarele aspecte:
Care este stadiul de implementare al obiectivului de investiţii «Drum expres Brăila-Galaţi»? Când veţi demara efectiv lucrările de modernizare şi care este termenul de finalizare al acestora? Dacă aveţi în vedere înlocuirea soluţiei tehnice de «drum expres» cu «autostradă» în cazul modernizării DN 22B şi, dacă da, când veţi demara efectiv lucrările şi care este termenul de finalizare al acestora?”.

Articole înrudite