04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Durbacă refuză lesa galbenă
Durbacă refuză lesa galbenă
Liderul conservatorilor gălăţeni, Eugen Durbacă, şi-a reafirmat public intenţia de a candida pentru funcţia de primar al Galaţiului, chiar şi „separat”, dacă USL nu se răzgândeşte. „Eu candidez separat. Chiar dacă va exista USL. Eu vă spun ce doresc eu” a declarat eugen Durbacă, ieri, în cea de a treia zi de Crăciun.
Vechiul său colaborator, omologul liberal Victor Paul Dobre, cu care alcătuieşte ACD în plan local, precizase public de nenumărate ori că îl sfătuieşte pe Eugen Durbacă, iar acesta se va răzgândi în privinţa candidaturii sale şi va susţine candidatul USL. Durbacă a respins ideea că şi-ar fi însuşit sfaturile liberalului. Mai mult decât atât, a comentat că Dobre şi-a reiterat acele declaraţii la conferinţa de presă a lui Ponta, de la Galaţi, fiindcă nu avea ce altceva să declare: „Deocamdată sfaturile pe care mi le dă sunt doar în interesul dumnealui. (...) Aşa că ăsta nu e sfat! (...) Cred că nu avea ce să spună acolo, că era şi domnul Ponta şi a spus şi el ceva...” a comentat Durbacă.
Sondaje îndoielnice
Preşedintele PC Galaţi şi-a arătat neîncrederea în rezultatele sondajelor celor două partide, în care proprii candidaţi erau situaţi pe primul loc în preferinţele electoratului, iar candidatul ales ar fi fost tot timpul clasat pe locul al treilea. Durbacă a declarat: „Niciodată nu a fost mai sus de locul trei (Marius Stan - n.r.) dar l-au umflat. Sondajele celor două partide s-au făcut din birou. A făcut PSD sondaj, candidatul lor a ieşit pe I loc; a făcut PNL sondaj, candidatul lor a ieşit pe primul loc. A făcut PC sondaj, candidatul a ieşit pe primul loc”.  Un jurnalist a intervenit: „Asta înseamnă că şi sondajul dumneavoastră a fost făcut tot în birou”. Durbacă a preferat să lase remarca fără răspuns.
Conservatorul a susţinut declaraţiile consilierului local Picu Apostol Roman conform cărora deciziile USL locale se iau doar de către Dobre şi Nica, Durbacă nefiind invitat să participe la înţelegerile care se iau. „Cred că are dreptate. Nu pot să spun de un coleg de-al meu că nu are dreptate. Deci are dreptate!”, a precizat Durbacă.
Liderul PC apreciază că situaţia este generată de nevoia lui Dobre privind supravieţuirea USL, ceea ce îl avantajează pe candidatul PNL. „Cel care e mai înspăimântat e Dobre, pentru că el (PNL - n.r.) niciodată nu a avut candidat nici la Primărie, nici la CJ. Şi atunci trebuie să meargă în vârful picioarelor”.
Conservatorii nu vor fi faultaţi din cauza lui Durbacă
Durbacă a respins supoziţia conform căreia decizia sa ar putea genera desfacerea USL de la Galaţi, tocmai pentru că din cea mai puternică organizaţie PC din ţară va exista un candidat ce îl va concura pe cel al USL. În acelaşi timp a respins ipoteza că vreun consilier va suporta repercusiuni din partea USL ori Bogdan Ciucă nu va fi desemnat candidat în colegiul de deputat nr. 7 (Þiglina III), pe care îl reprezintă acum în Parlament. Durbacă a comentat că Bogdan Ciucă este de deprate cel mai bun deputat gălăţean, aşa că rezultatele sale nu pot fi contestate, iar cei din USL nu se vor răzbuna pe Ciucă pentru deciziile lui Durbacă. Aflat lângă Durbacă, Bogdan Ciucă a invitat jurnaliştii să nu continuie firul diferitelor scenarii, ci să aibă răbdare, căci anul viitor va fi unul plin de surprize.
Conservatorul a respins şi argumentul vârstei, invocat de Dobre ca fiind suficient de puternic pentru a renunţa la intenţia unei noi candidaturi la Primărie. Durbacă a menţionat vârstele liderilor politici locali, pentru a puncta ideea că nu vede în vârsta sa un impediment: „La mine pot să spună că am o vârstă, dar cum e faţă de ceilalţi?! Toader are 66, Dobre - 60, Chebac - 62, eu am 67, iar Bacalbaşa cu un an mai mult decât mine”, apoi a sugerat ideea că fizic se clasează mai bine decât unii dintre cei menţionaţi anterior, fără a mai detalia...
Insubordonabil
Durbacă a lansat şi un avertisment pentru cei care speră să îl vadă docil: „Eu băiat cuminte nu am fost niciodată şi nu am să fiu nici acum... Dacă m-am înscris în această cursă nu am făcut-o pentru că nu am un serviciu. Inclusiv duşmanii mei mă vor vota, că nu au pe cine!”.
Conservatorul a confirmat că a avut discuţii cu UNPR, însă a precizat: „Nu m-am hotărât”. În plus, a admis supoziţia privind reluarea unor discuţii similare cu diferite partide în vederea susţinerii candidaturii sale, dată fiind intenţia sa de a candida, coroborată cu determinarea USL de a susţine un alt candidat.


Articole înrudite