03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Femeile reprezintă 27,7% din numărul candidaţilor înscrişi anul acesta la alegerile parlamentare
Femeile reprezintă 27,7% din numărul candidaţilor înscrişi anul acesta la alegerile parlamentare

Femeile reprezintă 27,7% din numărul candidaţilor înscrişi în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, informează Coaliţia pentru Egalitate de Gen.
Potrivit organizaţiei, aceste date privind situaţia reprezentării femeilor în alegeri au fost făcute publice de către Biroul Electoral Central, ca răspuns la solicitarea sa. BEC admite că în unele circumscripţii legea electorală nu a fost respectată în privinţa reprezentării femeilor, menţionează Coaliţia pentru Egalitate de Gen.
Conform sursei citate, proporţia candidaţilor de sex feminin variază în partidele cotate cu şanse să obţină intrarea în Parlament, astfel: PSD — 28,5%, UDMR — 27,7%, PNL — 25,3%, USR — 25,3%. În privinţa situaţiei pe circumscripţii, cea mai slabă reprezentare a femeilor pe listele de candidaţi este în Prahova (19,1%), Hunedoara (20,3%) şi Cluj (21,8%), iar cel mai bine reprezentate sunt femeile în Giurgiu (39,1%), Bucureşti (34,1%) şi Ilfov (33,3%), mai arată Coaliţia pentru Egalitate de Gen, citând statistica BEC.
Biroul Electoral Central a răspuns şi solicitării Coaliţiei pentru Egalitate de Gen în legătură cu unele circumscripţii electorale în care au fost înregistrate liste de candidaţi fără femei, susţinând că responsabilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor legale revine birourilor electorale de circumscripţie şi nu are atribuţii în acest sens, mai arată comunicatul.
Coaliţia pentru Egalitate de Gen precizează că, potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pe listele de candidaţi ar fi trebuit să se regăsească cel puţin o femeie şi cel puţin un bărbat, cu excepţia listelor alcătuite dintr-un singur candidat.
"Conform datelor centralizate de Parlamentul European, cu numai 11,5% femei în Parlament ţara noastră se află pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte proporţia femeilor în legislativ. Pe ultimul loc se află Ungaria cu o proporţie de 10% a femeilor în Parlament. Media europeană în Parlamentele din cele 28 de state membre UE este de 28%, iar pe primele poziţii se află Suedia (45%), Finlanda (42%) şi Belgia (41%). Nici la nivel global nu stăm mai bine. Datele centralizate de Uniunea InterParlamentară arată că ne situăm pe locul 133 în lume", mai menţionează Coaliţia pentru Egalitate de Gen.
Coaliţia pentru Egalitate de Gen este formată din 10 organizaţii neguvernamentale din domeniul drepturilor femeilor şi egalităţii de şanse.


Articole înrudite