03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După „căderea” fostului primar, Eduard Finkelstain, de pe cel mai înalt fotoliu al municipiului Tecuci, fiind „detronat” de contracandidatul Daniel Gerhard Þuchel, interesul pentru activitatea fostului primar nu a scăzut, ba chiar a fost intensificată de o serie de „voci”, care îl lansau în lupta pentru ocuparea unor fotolii înalte. Ultimul zvon îl clasează pe fostul primar, care a păstorit Tecuciul timp de 8 ani, pe poziţia de viitor preşedinte al PP-DD, filiala Tecuci. Nu este de ignorat nici zvonul potrivit căruia fostul primar ţinteşte un fotoliu de deputat. Pentru a verifica dacă zicala „nu iese fum fără foc” este adevărată, am luat legătura cu Eduard Finkelstain, actualmente consilier local, care ne-a declarat: „Am auzit şi eu o serie de discuţii, însă nu pot confirma deoarece nu am niciun fel de informaţii. Nici în ceea ce priveşte fotoliul de deputat nu pot confirma nimic, tot ce pot spune la această dată este că merg către o zonă de liniştire, după o perioadă atât de tumultoasă. Pentru moment mă retrag în muncă.
Liniştea de care pomenea Eduard Finkelstain poate fi considerată şi o perioadă de meditaţii înaintea unei hotărâri decisive. Dacă pentru moment situaţia nu este foarte clară, vremea şi vremurile îşi vor pune amprenta simultan pe deciziile politicienilor.


Articole înrudite