07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încă prefect de Galaţi, Paul Florea îşi pregăteşte plecarea, deşi nu au fost oferite datele oficiale privind momentul schimbării garniturii conducerii Prefecturii. Conform unor surse, momentul predării va fi probabil vineri, 11 mai. Viitorul prefect, Emanoil Cătălin Bocăneanu, beneficiază de sprijinul PSD. În prezent conduce Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Galaţi. Subprefect, cu sprijin PNL, va fi Gabriel Aurelian Panaitescu. A fost prefect interimar, din 2008, după plecarea fostului liberal Mihai Capră şi până la preluarea mandatului de către social democratul Claudiu Brânzan, în primul cabinet Boc, din 2009. Panaitescu revine la Prefectura Galaţi din poziţia de inspector guvernamental ocupată în judeţul Maramureş.
Prefectul Paul Florea nu şi-a făcut deocamdată planuri de viitor, iar subprefectul Daniel Tudorache va reveni în funcţia de comisar deţinută anterior la Garda de Mediu. Conform legislaţiei în vigoare, postul său a fost îngheţat şi are obligaţia ca în termen de 15 zile de la predarea mandatului de subprefect să revină la anteriorul loc de muncă, ceea ce intenţionează să facă. Subprefectul Tudorache a apreciat modificarea garniturii de la conducerea Prefecturii ca fiind „o stare de normalitate într-o democraţie” şi le-a urat succes celor care îi vor înlocui.
Instituţia prefectui a avut, în mandatul lui Paul Florea, câteva sincope pe care noi le-am arătat la momentul producerii lor, însă a avut o deschidere incomparabil mai mare faţă de cea din perioada lui Cosmin Păun.


Articole înrudite