05 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Deputatul Victor Paul Dobre consideră că PDL susţine legea alegerii primarilor într-un singur tur pentru supravieţuirea pe scena politică după alegeri, dar şi ca să bage niţică zâzanie printe USL-işti. Dobre a precizat: ”Este un proiect de lege prin care PDL încearcă să obţină două avantaje, din punctul lor de vedere: unu - alegerea într-un singur tur le-ar putea permite să conserve cei 1.069 de primari pe care îi au azi; doi - alegerea într-un singur tur va crea tensiuni în USL, obligându-ne la candidaţi comuni. Vă spun că se înşeală şi vă asigur că PDL va avea mult mai puţini primari decât azi. Vă asigur că USL nu îşi va modifica protocolul, ceea ce aşteaptă PDL”. Liberalul a adăugat că şi motivaţia privind reducerea cheltuielilor prin alegerea primarilor într-un singur tur este falsă întrucât acestea se pot optimiza printr-o organizare eficientă. Dobre consideră că legea este “un pas înapoi vizavi de democraţie” şi va limita legitimitatea primarilor, căci ”un primar va putea fi ales şi cu 10% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot şi atunci ce legitimitatea mai are?”.
Susţinerea vine din partea PDL. Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, consideră corectă decizia, căci în 2008 doar 1,03% dintre candidaţii clasaţi pe locul doi în primul tur au devenit ulterior primari. Toader a menţionat şi teza trocurilor politice intense care se produceau înaintea turului doi şi mita electorală ce devenea mai ”pregnantă” (adică vor şi oamenii să mai facă o economie la costurile aferente mituirii electoratului! - n.r.). Prin adoptarea acestei legi, costurile organizării alegerilor vor scădea, în opinia lui Toader: ”Aceste considerente ne îndreptăţesc să spunem că decizia a fost corectă şi din punct de vedere legislativ. Trebuie să fie o formă egală pentru modul de alegere a conducătorului din administraţia locală, pentru că la preşedintele de CJ e aceeaşi modalitate de alegere, cu un singur tur”.

Articole înrudite