25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
S-a golit organizaţia de la Galaţi după ce Eugen Durbacă a trecut la PPU-SL
S-a golit organizaţia de la Galaţi după ce Eugen Durbacă a trecut la PPU-SL

După ce deputatul Eugen Durbacă a plecat de la Pro România la Partidul Puterii Umaniste - social liberal (PPU-SL) şi a anunţat cu surle şi trâmbiţe că va rupe scena politică gălăţeană în mii de bucăţi cu numele sonore care vor veni alături de el, bombele politice anunţate de acesta s-au cam fâsâit.

Pe 26 iunie 2020, Eugen Durbacă anunţa că următoarea săptămână va susţine o conferinţă de presă în care va anunţa numele candidaţilor cu care se va prezenta la alegerile locale. Atunci spunea cu convingere că vor fi multe surprize de bun augur pentru gălăţeni. Numai că de acum începe luna august, iar deputatul n-a mai anunţat nimic şi, după cum spun surse din lumea politică, a cam rămas aproape singur în PPU-SL. De fapt sunt trei, Durbacă, Bogdan Ciucă şi viceprimarul Picu Apostol Roman care, de altfel, încă nu a semnat adeziunea pentru că şi-ar pierde funcţiile din consiliu local. Mai mult de atât, se pare că pe unde ajunge Durbacă, se cam golesc partidele, căci la o lună de la aderarea acestuia la umanişti, fondatorii PPU-SL la Galaţi au fugit cât au putut şi au trecut cu arme şi muniţii, adică peste 100 de membri, la Pro România.

L-am întrebat pe senatorul Nicolae Marin, preşedintele Pro România Galaţi, dacă este adevărat că fondatorii PPU-SL la Galaţi au schimbat barca politică, iar acesta ne-a declarat: „Da, este adevărat! domnul Sorin Grecu, membru fondator PPU-SL Galaţi, s-a înscris în Pro România chiar astăzi (n.r. - 30 iulie 2020) împreună cu echipa sa alături de care a pus bazele PPU-SL la Galaţi, adică 120 de membri. Deja, până luni, toţi care au venit vor fi integraţi în structurile noastre“.


Articole înrudite