29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

 Este opinia deputatului PDL Mircea Toader, exprimată în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri, în care a tras un semnal de alarmă legat de efectele pe care le vor avea cele două taxe ce vor fi introduse începând cu data de 1 aprilie şi care vor afecta atât mediul privat dar şi populaţia. „Cred că acum s-a lămurit toată lumea, mai ales după ce a auzit declaraţia ministrului Finanţelor, că acciza suplimentară care se va aplica de la 1 aprilie la combustibil nu se va folosi pentru construirea de autostrăzi, banii urmând să se ducă la bugetul statului, unde se vor folosi pentru plata salariilor şi pensiilor”, a spus Toader. Acesta este nemulţumit şi de aplicarea de la 1 aprilie a taxei pe stâlp, pentru a cărei eliminare PDL a elaborat o iniţiativă legislativă, acesta spunând că acest impozit îi va afecta mai ales pe fermieri, pe cei care îşi desfăşoară activitatea în agricultură sau pe cei care au silozuri. Toader a criticat faptul că numărul taxelor şi impozitelor adoptate de guvernanţi creşte în timp ce se face prea puţin pentru mediul privat.


Articole înrudite