06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Uniunea Social Liberală îşi doreşte ca viitorul guvern să elaboreze un Cod electoral care să reglementeze toate tipurile de alegeri. Fostul ministru delegat al Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, a anunţat că USL şi-a stabilit trei mari obiective pentru guvernare: un cod electoral, un cod administrativ şi o reformă administrativ-teritorială a ţării.
„Va trebui să avem un cadru general de reglementare, există un proiect al AEP şi urmează să se creeze o comisie de cod electoral şi la nivelul USL. Vor trebui nişte proceduri clare electorale care sunt valabile pentru orice consultare electorală pentru că noi avem o groază de legi care se bat cap în cap, s-au văzut problemele care s-au creat la referendum şi toate celelalte”, a declarat Dobre.
Deputatul a precizat că legea parlamentară trebuie modificată deoarece „este o lege nedreaptă întrucât ai posibilitatea câştigării unui colegiu şi totuşi poţi rămâne acasă”. „Va trebui să fie corectată actuala lege pentru parlamentari. Eu nu am crezut că în 2012 vom candida în aceleaşi condiţii ca în 2008. După atâtea discuţii, dezbateri şi proiecte, am rămas de unde am plecat. E o lege nedreaptă, din punctul meu de vedere, atât timp cât creează posibilitatea să câştigi un colegiu şi să rămâi acasă. Nu cred că mai e pe undeva aşa ceva”, a afirmat liberalul.


Articole înrudite