29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conform unui studiu online efectuat recent, aproape jumătate dintre români se trezesc dimineaţa cu dureri de spate, gât sau lombare, iar 35% dintre aceştia nu se simt odihniţi. De asemenea, studiul, efectuat în perioada 13 decembrie 2011 – 3 ianuarie 2012, a relevat faptul că mai mult de un sfert dintre români au probleme cu somnul.
Un factor decisiv în calitatea somnului este calitatea saltelei pe care se doarme. Astfel, 49% dintre români au ales un pat cu saltea detaşabilă, iar 28% dorm pe canapea sau pat extensibil. În ceea ce priveşte tipul saltelei alese, mai mult de jumătate dintre români preferă saltelele cu arcuri metalice, 16% pe cele din spumă, restul optând pentru cele din poliuretan, spumă cu memorie sau spumă latex, alegerile acestora acoperind practic toate tehnologiile disponibile în acest moment pe piaţa autohtonă.
În proporţie de 37%, respondenţii susţin că au dificultăţi în a adormi, iar 23% dintre aceştia se trezesc  cel puţin o dată în timpul nopţii. Motivele trezitului din somn variază de la nevoile fiziologice (jumătate dintre respondenţi), la schimbările de temperatură din timpul nopţii (22% cald, 16% rece), dar şi vise sau coşmaruri, cauză invocată de aproape 30% dintre respondenţi. 1 din 3 cupluri doarme împreună cu copiii cel puţin de câteva ori pe săptămână, ceea ce se dovedeşte a fi o sursă de perturbare a somnului în 2 din 3 cazuri.
De asemenea, o cincime dintre cei chestionaţi îşi alocă mai mult de jumătate de oră pentru a adormi, în vreme ce doar 12% adorm în maxim 5 minute de la momentul în care şi-au propus să meargă la culcare. Durata ideală a somnului este considerată de către respondenţi a fi cuprinsă între 7 şi 8 ore, deşi mai mult de jumătate dintre aceştia dorm mai puţin de 7 ore pe noapte.
În timpul săptămânii, 58% dintre români merg la culcare în intervalul 23.00-01.00 şi marea majoritate dorm mai mult în weekend. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi folosesc alarma pentru a se trezi dimineaţa în timpul săptămânii, iar 2 din 3 o ignoră ocazional. Conform studiului comandat de Studio Moderna, doar 13% dintre persoanele intervievate au un somn excelent: adorm în mai puţin de 5 minute, evită cofeina şi au o stare de sănătate foarte bună.


Articole înrudite