Al treilea RO-Alert în nordul judeţului Tulcea, în aceeaşi zi. Populaţia, avertizată din nou asupra unor posibile căderi de obiecte din spaţiul aerian

Un al treilea mesaj RO-Alert a fost transmis joi seară, în jurul orei 18.30, pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populaţia a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Mesajul transmis cetăţenilor îi îndeamnă pe aceştia să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească în spaţii protejate.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de min”, se arată în mesajul RO-Alert primit de cetăţeni.

Trei alerte într-o singură zi

Mesajul transmis în această seară este al treilea RO-Alert primit de locuitorii din nordul judeţului Tulcea în cursul zilei de joi.

Primul mesaj a fost transmis la ora 06.54, iar cel de-al doilea la ora 10.33. Ambele au vizat aceeaşi zonă şi au avut ca obiect avertizarea populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Precizările MApN

”Joi, 27 august, la ora 18.27, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană la 33 km nord de Insula Serpilor. Două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol la ora 18.41 pentru monitorizarea situaţiei. În urma notificării Centrului Naţional Militar de Comandă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert, valabil pentru nordul judeţului Tulcea, la ora 18.44. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile”, a transmis Ministerul Apărării.

Fragmente de dronă găsite la Plauru

Alertele succesive vin în aceeaşi zi în care Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că specialiştii EOD (specialişti în neutralizarea dispozitivelor explozive) au efectuat o evaluare preliminară la faţa locului asupra unor resturi de dronă identificate în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea.

Potrivit MApN, primele evaluări arată că fragmentele identificate nu conţin resturi de explozibil.

„Acestea au fost ridicate pentru a fi supuse expertizei de specialitate, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Autorităţile urmează să stabilească, în urma expertizei, natura exactă şi provenienţa fragmentelor identificate în zona Plauru.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp