05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băuţi "bine" şi fără permis, prinşi la volan
Băuţi "bine" şi fără permis, prinşi la volan

Trei şoferi din judeţul Galaţi au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce s-au urcat băuţi, fără permis, la volanul maşinilor. În primul caz poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, în timp ce se aflau în patrulare pe raza comunei, au oprit în trafic un autoturism care circula pe D.N. 25, din direcţia Galaţi, către Tecuci. Conducătorul auto, un tânăr de 20 ani, din comuna Munteni, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabililirii concentraţiei de alcool în sânge, poliţiştii întocmind dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Într-un alt caz, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Drăguşeni au oprit în trafic, pe D.J. 251/A, în satul Fundeanu, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat de 39 ani, din localitatea Smulţi, judeţul Galaţi. "În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere. Mai mult, la testarea alcoolscopică, acesta a prezentat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice şi stabilirii concentraţiei de alcool în sânge", a precizat cms. şef. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, bărbatul fiind reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cel de-al treilea caz, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat o femeie în vârstă de 43 ani, din localitate, care a condus autoturismul pe strada Gheorghe Petraşcu, fără a poseda permis de conducere. Şi în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.


Articole înrudite