03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De sărbători, şoselele din judeţul Galaţi pline de şoferi băuţi
De sărbători, şoselele din judeţul Galaţi pline de şoferi băuţi

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au depistat, la data de 30 decembrie 2017, în jurul orei 14:00, un bărbat de 24 ani, din comuna Cudalbi, care a condus un autoturism pe D.N. 25, fără a deţine permis de conducere. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că autoturismul aparţine unei tinere de 19 ani, care se afla pe bancheta din dreapta faţă şi care cunoştea că şoferul nu posedă permis de conducere. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
În noaptea de 30/31 decembrie 2017, în jurul orei 23:45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valea Mărului au depistat un bărbat în vârstă de 29 ani, care a condus autoturismul pe D.J. 251, având dreptul de a conduce, suspendat. A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În data de 31 decembrie 2017, în jurul orei 12:30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Munteni, au oprit în trafic, pentru control, pe D.J. 240, un autoturism condus de un bărbat de 26 ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, poliţiştii întocmind dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 00:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au depistat în flagrant, un bărbat de 43 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eremia Grigorescu, aflându-se sub influenţa alcoolului. Testarea şoferului cu alcooltestul a revelat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice şi stabilirea alcoolemiei în sânge. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Umătoarea zi, pe 3 ianuarie a.c., în jurul orei 00:45, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie a oprit pentru control, pe strada Barboşi, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 ani, din municipiul Galaţi. La testaraea conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice şi stabilirea concentraţiei de alcool în sânge. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În aceeaşi noapte, în jurul orei 00:35, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fundeni au depistat un tânăr de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea, pe D.N. 25, din direcţia Galaţi spre Tecuci, un moped neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.


Articole înrudite