02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevii Liceului de Arte Brăila, cu risc seismic, vor fi relocaţi. Părinţii sunt nemulţumiţi
Elevii Liceului de Arte Brăila, cu risc seismic, vor fi relocaţi. Părinţii sunt nemulţumiţi

Cu toate că autorităţile au fost avertizate încă din 2019 de riscurile pe care le reprezintă efectuarea orelor în clădirea B a Liceului de Arte din Brăila, abia acum se iau măsuri pentru relocarea elevilor. Liceul este cu risc seismic, probleme legate de fundaţie. Cât despre renovare, reabilitare sau demolare, nu s-a mişcat nimic ca proiect. „De luni, copiii nu vor mai intra în acel corp de clădire, demersurile cu mutarea copiilor din acel corp de clădire au început din octombrie, deja trei clase sunt la centrul comunitar, cu sprijinul primăriei. Ceilalţi vor trece la învăţământul de după-amiază de luni, în schimburi, şi vor funcţiona în acest corp de clădire (corpul A) şi în corpul de pe bdul Panait Istrati. După aceea să putem face demersurile necesare să intre în conservare acel corp de clădire, nu ştiu ce să facem cu el, după aceea să fie reabilitat sau refăcut”, a precizat Gheorghe Antonescu, director Liceul de Arte "Hariclea Darclee" Brăila. Primăria va găsi pentru reabilitare fonduri, dar trebuie să primească acte de la liceu, un proiect. „Primăria Brăila aşteaptă de la conducerea liceului un proiect pentru a aproba în Consiliul Local indicatorii tehnico economici pe baza devizelor întocmite de o societate autorizată şi abia după ce liceul va prezenţa proiectul respectiv vom putea acorda finanţarea. Banii se acordă în baza unor documente, nu doar a unor cereri”, a explicat Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila. Părinţii sunt nemulţumiţi de faptul că ai lor copii vor fi purtaţi pe drumuri sau puşi să înveţe în schimburi, când se ştia din 2019 că fundaţia acelui corp de clădire are probleme.


Articole înrudite