01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul, abia pe locul 28 în ţară la interesul pentru centrale termice de apartament
Galaţiul, abia pe locul 28 în ţară la interesul pentru centrale termice de apartament

La nivelul întregii ţări, preţul gigacaloriei s-a majorat constant în ultimii 4 ani (în unele judeţe a crescut chiar şi cu 50%), media naţională fiind de 10%. Acest lucru se reflectă în mod direct în creşterea preţurilor la căldură. În prezent, populaţia beneficiază de preţuri mai mici decât cele reale datorită subvenţiilor pe care le oferă statul. Acest lucru se poate schimba însă în orice moment, dată fiind legislaţia europeană. În acest context, precum şi din pricina faptului că sistemul centralizat de încălzire este învechit şi nu mai poate face faţă în multe judeţe, au devenit din ce în ce mai populare centralele termice de apartament.
Deşi nu există la nivel naţional statistici oficiale relevante cu privire la acest domeniu, cu ajutorul datelor oferite de Google, specialiştii Berluni.ro au efectuat o cercetare de piaţă dedicată situaţiei din judeţul Galaţi. În primul rând, s-a analizat modul în care a evoluat, în ultimii doi ani, interesul locuitorilor din judeţul Galaţi pentru debranşare de la reţeaua centrală de termoficare. Luând în calcul volumul de căutări pe Google cu privire la procesul de debranşare şi costurile aferente acestei operaţiuni, studiul releva faptul că atenţia galatenilor a scăzut cu 8.33% faţă de acest aspect.
Totodată, au fost analizate preferinţele gălăţenilor pentru principalele tipuri de centrale de apartament: electrice şi pe gaz (în condensaţie). În acest sens, pe primul loc în atenţia gălăţenilor se situează centralele termice pe gaz (în condensaţie), aici fiind o creştere de 49.60% în perioada iunie 2015-iunie 2016, în timp ce interesul pentru modelele electrice s-a majorat cu 1.68%. Acest lucru plasează Galaţi pe locul 28 la nivel naţional în topul judeţelor care manifestă cea mai mare creştere a interesului pentru centralele de apartament.
Atunci când vine vorba despre avantajele montării unei centrale termice de apartament, beneficiile sunt evidente, costurile mai mici la întreţinere, eficienţa şi posibilitatea de a regla temperatura dorită fiind doar câteva dintre ele. Ce trebuie să ai în vedere atunci când achiziţionezi o centrală termică? “Sunt importante caracteristici precum puterea, randamentul, eficienţa energetică şi raportul calitate/ consum/ eficientţă/ preţ. De aceea, cele mai populare branduri de centrale sunt Ariston, Vaillant, Imergas, Ferroli, Viessman, Buderus”, a declarat Adrian Bărgăoanu, online manager Berluni.ro.


Articole înrudite