28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din cauza situaţiei de criză, autorităţile spaniole au introdus taxa de aeroport, măsură impusă şi turiştilor care şi-au rezervat bilete în urmă cu câteva luni. Pasagerii se plâng că au primit e-mail-uri în care sunt anunţaţi că trebuie să achite o taxă suplimentară, pentru a nu le fi anulat zborul. După plângerile turiştilor, o parte din companii se gândesc să plătească singure taxa impusă de stat, pentru a nu-şi pierde clienţii.
Taxele vor fi diferite în funcţie de aeroportul ales de călători, potrivit Asociaţiei Agenţiilor de Turism Europene.
Aceasta este una dintre măsurile drastice luate de statul spaniol, cu scopul de a redresa deficitul bugetar la 5,3%, de la 8,5% cât avea în 2011.
Taxa pentru aeroportul Barajas din Madrid ar putea ajunge la 14,44 euro, de la 6,95 euro, cât era până acum, iar la aeroportul El Pray din Barcelona ar putea creşte de la 6,12 euro la 13,44 euro.
"Din cauza deciziei fără precedent şi fără informare prealabilă a autorităţilor spaniole publicată în dată de 30 iunie 2012 în Boletin Oficial del Estado, de a mari taxele de aeroport pentru fiecare pasager îmbarcat pe oricare aeroport din Spania, începând cu data de 1 iulie 2012, compania Blue Air este nevoită să colecteze diferenţele de taxe aeroportuare de la pasagerii care călătoresc începând cu data de 2 iulie 2012, care şi-au cumpărat biletele până la data de 1 iulie 2012", potrivit unui anunţ al Blue Air.
Diferenţele de taxe pe care pasagerii trebuie să le achite în cadrul formalităţilor de check-in şi de îmbarcare pentru zborurile Blue Air sunt de doi euro în Valencia şi Malaga şi nouă euro în Barcelona şi Madrid.
"În acelaşi timp, reprezentanţii companiei Wizz Air declara că "Wizz Air regretă această creştere necugetată a tarifelor aeroporturilor din Spania. Aeroporturile spaniole au înregistrat creşteri semnificative ale traficului de pasageri în ultimii ani şi ar trebui să ştie că turiştii trebuie întâmpinaţi şi nu taxaţi. Wizz Air va trece la renegocierea costurilor de bază cu toţi furnizorii săi pentru a oferi în continuare cele mai mici tarife între Spania şi România.


Articole înrudite