25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Incendiatorul din Tecuci a fost prins
Incendiatorul din Tecuci a fost prins

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au reuşit să-l identifice pe cel care în urmă cu mai bine de o săptămână a incendiat un om al străzii din Tecuci şi au solicitat luarea măsurii arestării preventive. Este vorba despre Ştefăniu Dorinel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru 30 de zile.
”Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în noaptea de 29 – 30. 04.2018, în jurul orelor 2400, în timp ce mergea pe strada Gheorghe Petraşcu din municipiul Tecuci, inculpatul Ştefaniu Dorinel, a observat victima (cu care avusese anterior un conflict) dormind în apropierea unei ghene de gunoi. În aceste condiţii, inculpatul Ştefaniu Dorinel a aruncat pe ea un cearşaf căruia în prealabil îi dăduse foc, după care a părăsit locul faptei, în urma incendierii victima decedând la scurt timp. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale. Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Citeşte AICI şi Poliţia cercetează moartea suspectă a unui om al străzii din TECUCI.


Articole înrudite