30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Persoanele cu venituri foarte mari neimpozitate vor avea probleme în 2011”
„Persoanele cu venituri foarte mari neimpozitate vor avea probleme în 2011”
Persoanele fizice care nu-şi declară veniturile foarte mari şi nu plătesc impozite pe averi mari vor avea probleme anul viitor, a atenţionat, marţi, în cadrul unui briefing de presă organizat la Palatul Victoria, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice.
„Pentru acele persoane fizice care nu-şi declară veniturile, adică sunt în situaţia să aibă venituri foarte mari şi impozite zero, averi foarte mari şi fără venituri a căror impozitare să fie făcută în mod legal, le spun că nu pot să stea liniştite. Adică cei care au yachturi, vile şi îşi petrec vacanţele în locuri unde tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot să justifice prin veniturile declarate (...). Angajaţii de la stat pot să stea liniştiţi anul viitor. Noi vom majora salariile cu 15%. Sigur că noi dorim un stat suplu, eficient. Acolo unde nu se justifică un număr de salariaţi vom avea reduceri de personal, pentru că sunt cheltuieli foarte mari cu funcţionarea instituţiilor şi aceste cheltuieli nu se justifică”, a explicat Ialomiţianu.
În ceea ce priveşte ţinta agreată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) referitoare la numărul angajaţilor din sistemul bugetar de 1.290.000 de salariaţi, şeful MFP a menţionat că nu se pune problema ca oficialităţile de la Bucureşti să nu se încadreze în acest acord.
„Noi acum definitivăm situaţia, iar veştile sunt bune pentru sistemul bugetar, pentru îndeplinirea acordului cu Fondul Monetar (...). Nu se punea problema să nu ne încadrăm în acea cifră de 1.290.000 salariaţi din sistemul bugetar”, a subliniat Gheorghe Ialomiţianu.
Potrivit ministrului Finanţelor, anul 2011 are o perspectivă financiară bună, iar în privinţa restructurărilor din MFP, acestea se află în stadiul de evaluare.
Săptămâna trecută, Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că Executivul nu s-a angajat la un număr prestabilit de disponibilizări din sectorul bugetar în anul 2011, însă menţine sistemul de angajare a unei persoane la şapte care părăsesc sistemul public, potrivit scrisorii de intenţie către FMI şi memorandumului cu Comisia Europeană.

Articole înrudite