07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primarul din Jorăşti implicat într-un dosar de abuz şi fals legat de orele de muncă în folosul comunităţii
Primarul din Jorăşti implicat într-un dosar de abuz şi fals legat de orele de muncă în folosul comunităţii

Marţi, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor, au pus în executare trei mandate de aducere şi au efectuat cercetări într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale de către primarul unei comune din judeţul Galaţi. Potrivit anchetatorilor, în acest caz este vorba despre primarul comunei Jorăşti, Dănuţ Tofan. Potrivit DGA în fapt, în perioada 16.03 - 27.04.2017, primarul a întocmit în fals formulare în care a consemnat activităţi fictive ce ar fi fost efectuate de două persoane condamnate definitiv la o pedeapsă cu suspendare de Judecătoria Târgu-Bujor şi care au fost obligate să efectueze muncă în folosul comunităţii. Documentele întocmite în fals de către primar, care atestau că cele două persoane şi-au executat obligaţiile de prestare a numărului de ore de muncă în folosul comunităţii, au fost înaintate ulterior Serviciului de Probaţiune Galaţi. Anchetatorii spun că cei doi bărbaţi, cunoştinţe ale primarului, fuseseră condamnate la 160 de ore de muncă în folosul comunităţii, fiecare, într-un dosar de ultraj. Evident  că aceste "cunoştinţe“ ale edilului nu ar fi făcut nici o oră din cele 160 de ore de muncă dar pe hârtie era raportat că au efectuat pedeapsa. Primarul este cercetat în stare de liberate iar anchetatorii continua cercetarea în acest caz.


Articole înrudite