05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul anticorp care combate toate virusurile gripale, inclusiv A(H1N1) ce cauzează gripa porcină, a fost izolat de o echipă de cercetători din Marea Britanie şi Elveţia, descoperirea fiind considerată un pas important pentru dezvoltarea unui „vaccin universal”.
Anticorpul, numit FI6, izolat de cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare Medicală Hill Mill, din Londra, şi de la Institutul de Cercetare în Biomedicină, a interacţionat cu toate subtipurile virusului gripal A, a spus unul dintre specialiştii britanici - Sir John Skehel. Studiul rezultat în urma experimentelor pe şoareci, publicat în Science Express, a arătat că acest anticorp poate fi folosit ca „tratament de urgenţă”. „Sperăm ca în cele din urmă (anticorpul n.r.) să fie folosit ca tratament prin injectare, pentru a opri infecţia”, a declarat Skehel.
Şi profesorul Antonio Lanzavecchia, director al Institutului de Cercetare în Biomedicină, a apreciat că „FI6 reprezintă o opţiune importantă pentru un nou tratament”, fiind „primul şi singurul anticorp care ţinteşte toate subtipurile cunoscute ale virusului gripal A”.
Anticorpul le-a fost administrat unor şoareci de laborator, la un interval de până la două zile după ce au fost infectaţi cu virusul gripei porcine A(H1N1), în doze letale, şi s-a dovedit complet eficient în combaterea infecţiei. Şoarecii au supravieţuit şi s-au vindecat.
Acesta este, însă, numai anticorpul care ar putea contribui la dezvoltarea unui vaccin în câţiva ani, a mai spus Skehel.
Pe de altă parte, specialiştii în virusologie cataloghează descoperirea drept „un pas important înainte”, sperând că va putea fi dezvoltat astfel „vaccinul universal” împotriva gripelor, întrucât în fiecare an virusul se modifică şi este nevoie de un vaccin nou.


Articole înrudite