30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul sirian născut din familie refugiată cazată la Centrul de Străini din Galaţi
Primul sirian născut din familie refugiată cazată la Centrul de Străini din Galaţi

La maternitatea Spitalului de Urgenţă Galaţi s-a născut, marţi, cel mai tânăr solicitant de azil, un copil dintr-o familie de sirieni recent ajunsă la Galaţi. Yosiuf este cel de-al treilea copil al familiei Al Hussein Mohamad de 34 de ani şi Nour de 25 de ani.
„Am vrut să scăpăm de război, de aceea am fugit din Siria. Drumul a fost greu, am spus că nu mai scăpăm... pe apă, pe uscat... Suntem aici de o lună şi câteva zile. Sunt foarte fericit că mai am un copil şi că a venit pe lume sănătos. Eu sunt mecanic auto şi sper să găsesc curând ceva de lucru. Nu ştiu ce voi face, mai am rude în Germania şi Olanda, dar poate mă voi stabili aici, în România. Le mulţumesc tuturor“, a spus Mohamad.
Copilul şi familia lui se află la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi.
„Copilul este bine, are 3,200 kg. Deja mama îl alăptează, este cooperantă mama dar mai mult în engleză, aşa ne înţelegem cu ea. Şi mămica este bine“, a spus Mihaela Patriciu, medic specialist neonatolog Spitalul de Urgenţă Galaţi.
„În această dimineaţă, 29 noiembrie a.c., numărul persoanelor din Centrul de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Galaţi a crescut cu încă unul. O femeie din Siria a născut la Spitalul Judeţean din Galaţi un băieţel sănătos cu o greutate de 3 kg. Micuţul Yosiuf este cel de-al treilea băieţel al unei familii de sirieni, transferată din Grecia în România în cadrul programului de relocare intraUE. Părinţii, originari din Siria, se află în ţara noastră din luna octombrie, perioadă în care au parcurs procedurile privind acordarea unei forme de protecţie internaţională, cererile lor fiind soluţionate prin acordarea statutului de refugiat. După zilele necesare de spitalizare, Yosiuf împreună cu mama lui se vor întoarce în Centru, unde sunt aşteptaţi de tată şi de cei doi frăţiori. În perioada următoare poliţiştii îl vor înregistra pe nou-născut drept cel mai tânăr solicitant de azil din România. Evenimentul a creat bucurie atât în rândul persoanelor cazate cât şi al personalului Centrului, care sunt nerăbdători să-l cunoscă pe cel mai tânăr locatar. Centrul Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Galaţi are o capacitate de 200 de locuri şi asigură recepţia, cazarea, soluţionarea cererilor de azil şi asistenţa solicitanţilor de azil şi a persoanelor cu o formă de protecţie depuse pe raza judeţelor: Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brăila, Tulcea şi Constanţa”, a precizat scs. Paul Burghelea, Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi. În maxim 30 de zile urmează să se termine procedurile legate de stabilirea calităţii de refugiat azilant la statului român al micuţului nou-născut.


Articole înrudite