În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevarate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, pe unde oamenii nu umblau. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie. În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş. Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbatorii, în credinţa că, astfel, îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea. Gospodarii doreau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă a doua zi în coroniţe erau prinse pene de la păsări sau păr de animale, considerau că anul va fi bun. Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice. Sărbătoarea Sânzienelor era considerată a fi şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei şi se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă. Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, e semn că vara va fi secetoasă. Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor. Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori înmiresmate pe morminte.
De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie. În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş. Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbatorii, în credinţa că, astfel, îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea. Gospodarii doreau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă a doua zi în coroniţe erau prinse pene de la păsări sau păr de animale, considerau că anul va fi bun. Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice. Sărbătoarea Sânzienelor era considerată a fi şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei şi se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă. Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, e semn că vara va fi secetoasă. Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor. Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori înmiresmate pe morminte.
De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
