01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada 16.05. – 01.07.2011 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi cu sediul în Galaţi, str. Mihai Bravu, recrutează şi selecţionează candidaţi pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ, sesiunea 2011. Astfel, pentru nevoile unităţilor subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi pentru nevoile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, vor fi scoase la concurs 160 locuri, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, Facultatea de Pompieri: 40 locuri – bărbaţi; Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” - Boldeşti, judeţul Prahova, 104 locuri subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă – bărbaţi.
De asemenea, pentru concursul de admitere la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” - Sibiu şi la Academia Tehnică Militară – Bucureşti, instituţii de învăţământ ale Ministerului Apărării, pentru nevoile unităţilor subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi scoase la concurs 7 locuri. La Academia Tehnică Militară Bucureşti - un număr de 4 locuri – bărbaţi şi femei. Pentru toate locurile scoase la concurs vor fi recrutaţi bărbaţi, cu excepţia locurilor prevăzute pentru specialităţile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior ale Ministerului Apărării Naţionale unde pot candida şi femei. Probele de verificare a aptitudinilor fizice, baremele minime prevăzute pentru acestea şi precizările tehnice aferente, aplicabile pentru concursurile de admitere în instituţiile de formare iniţială ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, sunt aplicabile şi pentru concursurile de admitere în instituţiile de formare iniţială ale Ministerului Apărării Naţionale.

Articole înrudite