23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şi-a tâlhărit vecinul şi a ajuns după gratii
Şi-a tâlhărit vecinul şi a ajuns după gratii

Poliţiştii Postului de Poliţie Lieşti au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de un bărbat din localitate, care a reclamat că ar fi fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. "Acesta a precizat că, în timp ce se deplasa pe jos spre locuinţa sa, la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Lieşti, o persoană necunoscută l-ar fi deposedat, prin violenţă, de suma de 700 lei. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe prezumtivul agresor, în persoana unui bărbat de 27 ani, din comuna Lieşti şi au recuperat prejudiciul în totalitate, restituindu-l păgubitului", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. După ce a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus, faţă de acesta, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.


Articole înrudite