07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viceprimarul oraşului Tîrgu Bujor, conflict de interese de natură administrativă
Viceprimarul oraşului Tîrgu Bujor, conflict de interese de natură administrativă

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Chelăraşu Ciprian, viceprimar al oraşului Tîrgu Bujor, judeţul Galaţi. "Începând cu data de 22 iunie 2012, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al S.C. Clearland S.R.L., iar începând cu data de 27 august 2012, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de titular întreprindere individuală la Chelăraşu Ciprian Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi lit. g) din Legea nr. 161/2003", se arată în comunicatul ANI.
Potrivit ANI, acesta a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi despre drepturile de care beneficiază, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, însă viceprimarul din Tîrgu Bujor nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


Articole înrudite