28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Anxietatea poate fi redusă cu ajutorul exerciţiilor de rezistenţă fizică
Anxietatea poate fi redusă cu ajutorul exerciţiilor de rezistenţă fizică
Persoanele care obişnuiesc să desfăşoare exerciţii de rezistenţă, precum ridicarea greutăţilor, ar putea avea un nivel mai mic de anxietate în comparaţie cu cele care nu practică un astfel de antrenament, conform unei cercetări efectuate în Irlanda, informează Reuters.
Oamenii de ştiinţă au analizat informaţii din cadrul a 16 studii publicate anterior, la care au participat în total 922 de persoane care au fost supuse, în mod aleatoriu, fie unui program de exerciţii de rezistenţă, fie unui stil de viaţă sedentar.
Potrivit rezultatelor studiului, exerciţiile de rezistenţă au fost asociate cu o reducere a simptomelor anxioase, indiferent dacă participanţii aveau sau nu tulburări de sănătate mintală, deşi efectul a fost mai pronunţat la indivizii sănătoşi care nu au declarat probleme de natură fizică sau psihologică.
''Efectele pozitive ale exerciţiilor fizice asupra sănătăţii mintale sunt binecunoscute; însă, cea mai mare parte a acestor concluzii se bazează pe studii care au presupus exerciţii aerobice'', a precizat autorul principal al cercetării, Brett Gordon de la Universitatea Limerick din Irlanda.
''Antrenamentul cu exerciţii de rezistenţă (resistance exercise training — RET) reduce în mod semnificativ nivelul de anxietate, atât în cazul pacienţilor sănătoşi cât şi în al celor cu boli mintale, iar gradul la care se manifestă această reducere este comparabil cu cel al tratamentelor de primă linie, precum medicaţia sau psihoterapia'', a precizat Gordon prin e-mail pentru sursa citată. RET reprezintă o alternativă ce presupune costuri reduse şi risc minim, ce poate fi un instrument eficient pentru reducerea anxietăţii, atât pentru cei sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi'', a adăugat el, citat de Reuters la 22 septembrie.
Efectele acestui tip de exerciţii asupra creierului nu este încă deplin înţeles — aşa cum este cazul antrenamentelor aerobice — însă cercetarea a asociat mişcările de rezistenţă cu un nivel mai mic de reducere a substanţei albe din creier, după cum a explicat Dianna Purvis Jaffin de la Brain Performance Institute din cadrul Universităţii Dallas din Texas, Statele Unite.
Substanţa albă din creier este compusă din fibre nervoase care conectează neuronii din diferite părţi ale organului gândirii. Odată cu înaintarea în vârstă, pot surveni schimbări la nivelul acesteia, putându-se ajunge la probleme de natură cognitivă şi comportamentală.
Este posibil ca exerciţiile de rezistenţă să ajute la reducerea anxietăţii prin distragerea atenţiei practicanţilor de la propriile gânduri şi prin oferirea unui alt subiect asupra căruia să se concentreze, a explicat Jaffin, care nu a fost implicată în această cercetare. ''În general, exerciţiile necesită un anumit nivel de concentrare asupra activităţii şi pot servi ca mod de distragere a atenţiei sau cel puţin pot întrerupe ruminaţia şi grijile obsesive'', a adăugat ea.
Persoanele care au efectuat activităţi sportive în cadrul acestui studiu au practicat exerciţii de rezistenţă timp de două până la cinci zile pe săptămână, în medie unsprezece săptămâni, precizează sursa citată.

Articole înrudite