21 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cercetătorii chinezi au descoperit că o plantă toxică ar putea ajuta la combaterea obezităţii
Cercetătorii chinezi au descoperit că o plantă toxică ar putea ajuta la combaterea obezităţii

Un grup de cercetători chinezi de la Universitatea Xiamen au descoperit că un extract din "Celastrol", o plantă toxică folosită în medicina tradiţională chineză ar putea fi folosită pentru a combate obezitatea, fără să presupună riscuri pentru sănătate, relatează recent ziarul China Daily, citat de EFE.
"Este însă un pas mare pentru a transforma celastrolul într-un medicament pentru oameni", a declarat ziarului responsabilul cercetării Zhang Xiaokun, care conduce echipa Institutului de Cercetare Biomedicală al Universităţii Xiamen.
Potrivit echipei de cercetători, celastrolul — un compus care se extrage din rădăcinile acestei plante toxice supranumită şi "tunetul din viţa de vie al lui Dumnezeu" — poate schimba metabolismul unei celule eliminând mitocondriile ("bateriile" care oferă energie celulelor) şi care la oameni ar însemna eliminarea surplusului de greutate.
Tradiţional această rădăcină este foarte utilizată în medicina tradiţională chineză pentru a combate boli precum artrita, psoriazis sau maladii autoimune, dar întotdeauna în cantităţi mici din cauza efectelor secundare generate de toxicitatea sa.
"Celastrolul ar putea fi un instrument puternic pentru a trata pacienţii care suferă de obezitate şi de durerile asociate acesteia precum diabetul, grăsimea ficatului sau bolile cardiace", a precizat Zhang. O "cură" cu celastrol este mai eficientă chiar decât alternativa chirurgicală, operaţia de micşorare a stomacului.
Celastrolul a dus, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol, îmbunătăţind funcţiile hepatice şi metabolizarea glucozei. Împreună, aceste îmbunătăţiri se traduc printr-un risc mai scăzut de boli de inimă, ficat gras şi diabet.
Cercetarea, publicată în aprilie de revista de specialitate Mollecular Cell, constituie un progres important faţă de rezultatele altor studii precedente — precum cel realizat în 2015 de Universitatea de Medicină Harvard — care au concluzionat că extractul de celastrol duce la pierderea în greutate, ignorând însă mecanismul.


Articole înrudite