28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din ce în ce mai mulţi europeni au devenit supraponderali în ultimele decenii. Într-un raport comun, ONU şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrag atenţia că obezitatea tinde să devină o epidemie. În statistica realizată de ONU şi OMS, locul 1 la numărul de persoane supraponderale este ocupat de Ungaria, urmată de Marea Britanie, Irlanda şi Malta. În aceste ţări, aproape fiecare al patrulea cetăţean este obez. Situaţia este gravă nu doar din perspectiva sănătăţii personale, ci şi a costurilor pe care supraponderalii le generează în sistemul de sănătate.
UE trebuie să slăbească
Comisia Europeană consideră că obezitatea este o problemă stringentă, care trebuie combătută la nivelul întregii UE. "Deşi politica de sănătate a fiecărei ţări membre se decide exclusiv pe plan naţional, UE doreşte să lupte contra obezităţii", a declarat Reinhard Hönighaus, reprezentantul CE din partea Germaniei. În acest scop, UE pune la dispoziţie ţărilor membre mijloace financiare cu ajutorul cărora să fie încurajată alimentaţia mai sănătoasă. Proiectele tipice în acest sens sunt cele care prevăd distribuirea de fructe sau lapte în şcoli.
Anual, cea de-a treia sâmbătă a lunii mai, este declarată "European Obesity Day" - Ziua Europeană a Obezităţii - o bună ocazie pentru o serioasă dezbatere publică despre obezitate.
Stephanie Gerlach, purtătoare de cuvânt la Societatea Germană Adipozitate, este de părere că explicaţiile şi informaţiile oferite persoanelor care trăiesc în medii expuse la obezitate nu sunt suficiente. Creşterea numărului de persoane adulte care suferă de adipozitate în Germania indică faptul că este nevoie de o altă abordare a acestei probleme, spun specialiştii. Câtă vreme le este mult mai simplu să se hrănească nesănătos, neavând la dispoziţie multe alimente mai sănătoase, oamenii dezvoltă obişnuinţe nocive. "Cine doreşte să trăiască sănătos trebuie să depună eforturi sporite în acest sens", spune Gerlach. În Germania, deşi au existat de-a lungul ultimelor decenii numeroase iniţiative împotriva obezităţii, rezultatele acestora au fost mult sub aşteptări. Specialista consiliază oamenii care vor să slăbească sau/şi să îşi schimbe obişnuinţele cotidiene în ceea ce priveşte alimentaţia şi cunoaşte foarte bine problemele pe care le întâmpină aceştia. "Cine ajunge supraponderal va fi mereu pândit de riscul de a dezvolta o formă accentuată de obezitate".
Reinhard Hönighaus consideră că mai ales copiii trebuie mai bine protejaţi de riscul de a deveni obezi. "Supraponderalitatea este din ce în ce mai mare în Europa. Conform unor estimări, numărul obezilor creşte cu un milion, anual, mai ales în rândul copiilor". Publicitatea şi marketingul au influenţat puternic modul de hrănire al copiilor. În atare situaţie, spune Hönighaus, este nevoie de o etichetare strictă a valorilor nutritive pe ambalajele alimentelor.
De la foamete la burţi revărsate
La rândul ei, Stefanie Gerlach se pronunţă pentru interzicerea marketingului care vizează copiii în cazul alimentelor nesănătoase. "Avem produse ale căror ambalaje sunt pline de informaţii şi tot felul de tabele. Cu toate acestea, oamenii nu ştiu cum să interpreteze aceste informaţii", spune Gerlach. Ceea ce lipseşte, mai spune specialista, este o combinaţie bine structurată între prevenirea obezităţii şi "însănătoşirea" mediului în care trăim.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cataloghează obezitatea drept una dintre cele mai mari provocări ale secolului 21. În ţările aflate în plin avânt de dezvoltare, problema ar putea fi şi mai gravă, dacă alimentele super-calorice şi lipsite de minerale şi vitamine vor fi ieftine şi la îndemâna oricui. "Populaţia acestor ţări ar trece de la starea de subnutriţie la cea de alimentaţie anormală, respectiv la supraponderalitate", arată studiul întocmit de OMS.
Reinhard Hönighaus spune că "ar fi de dorit ca alte ţări să nu facă aceleaşi greşeli precum Europa. Bolile civilizaţiei moderne nu trebuie să avanseze. Trebuie intervenit în formarea obişnuinţelor cotidiene ale oamenilor, fie că este vorba de alimentaţie sau de mişcarea fizică".


Articole înrudite