Delicioase şi suculente, litchi sau lychee, anunţă sosirea verii. Dulci şi hrănitoare, aceste fructe ajută corpului uman să învingă căldura anotimpului. Fructele proaspete se pot găsi pe piaţă începând din mai până în octombrie.
Litchi chinensis (în engleză lychee) este unicul membru al genului Litchi, din familia Sapindaceae. Originar din sudul Chinei şi Asia de Sud-Est, acesta este cultivat pe o arie considerabil de mare în China, Tailanda, Vietnam, Japonia, Bangladesh, nordul Indiei (în special în Biharul, zonă în care se produce 75% din producţia totală de litchi a Indiei).
Este un pom fructifer peren tropical şi subtropical ce poate creşte până la 10 metri înălţime. Frunzele sunt de tip bipenat-sectate, fiind compuse din două până la patru perechi de lamine lanciolate. Fructul are doar câţiva centimetri (2-5) şi cântăreşte aproximativ 10 g, motiv pentru care mai este numit şi pruna chinezească. Are o coajă roşiatică cu aspect rugos, necomestibilă, dar uşor detaşabilă, aceasta învelind un miez dulce, alb-translucid. Proaspăt, are un gust dulce, asemănător strugurilor, dar se simte şi o combinaţie delicată de căpşune şi aromă de trandafir. În interiorul pulpei se află o singură sămânţă lucioasă, de 2 cm lungime şi 1-1,5 cm diametru, care nu este otrăvitoare, dar nu se consumă.
Litchi are o mare concentraţie de vitamina C, dar conţine şi alte vitamine în concentraţie mai mică (B6, B1, B2, B3, B9). Pulpa fructului mai conţine calciu, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, fibre alimentare şi zahăr, potrivit USDA Nutrient Database.
Poate fi consumat ca orice fruct, proaspăt sau în conservă, dar şi încorporat în îngheţate, sucuri, ceaiuri, iaurt. De asemenea poate fi adăugat la prepararea salatelor, a legumelor sau a orezului.
Cercetările moderne confirmă utilizarea tradiţională a fructului în diferite afecţiuni. În medicina tradiţională, litchi a fost utilizat de numeroase culturi în tratarea bolilor, precum diabet, tuse, flatulenţă, hernie, obezitate.
Beneficiile pentru sănătate ale acestor fructe au fost analizate, dovedite, foarte apreciate şi lăudate în ţări, precum India, Indonezia, dar mai ales China unde şi-a păstrat loc în legendele străvechi ale poporului.
Litchi bogat în fibre şi conţinând flavonoide şi antioxidanţi protejează organismul de infecţii, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi protejează pielea de efectele nocive ale radiaţiilor ultraviolete.
Vitamina C care abundă în acest fruct, este motivul pentru care consumul regulat de litchi ajută împotriva răcelilor, a febrei, a durerilor de gât şi întăreşte organismul, făcându-l mai rezistent în faţa diferitelor infecţii şi inflamaţii. Litchi conţine cu aproximativ 40% mai multă vitamina C decât portocala. Analizele arată că litchi este bogat în oligonol, un polifenol, căruia i se atribuie funcţii antioxidante şi antivirale.
Litchi este benefic în bolile infecţioase, în prevenirea formării cheagurilor în sânge şi a celulelor canceroase, iar datorită flavonoidelor din pulpă, se dovedesc a fi foarte eficiente, în special, împotriva cancerului de sân, aşa cum arată studiile realizate de Universitatea Zhejiang Gonshang şi Spitalul West China de la Universitatea Sichuan din China.
În plus, acest fruct întăreşte sistemul osos, favorizează asimilarea fierului în organism, scade tensiunea arterială, susţine formarea globulelor roşii, contribuie la prevenirea deteriorări severe a celulelor reducând astfel incidenţa accidentelor vasculare cerebrale cu până la 50%.
Consumul de litchi este recomandat împotriva stresului şi a depresiei, acesta conferind o stare de bine.
Aportul scăzut de calorii a unui fruct (doar şapte) îl face să fie apreciat de persoanele care ţin diete pentru a slăbi. În plus, are proprietăţi diuretice şi digestive şi un efect energetic.
Este o sursă importantă de vitamine aparţinând complexului B, precum tiamina, niacina şi folaţii. Aceste vitamine sunt esenţiale organismului uman, deoarece funcţionează în calitate de cofactori pentru a ajuta corpul să metabolizeze carbohidraţii, proteinele şi grăsimile.
Litchi unul din cele mai savuroase fructe şi este extrem de benefic pentru sănătate, trebuie, totuşi, consumat cu moderaţie datorită cantităţii de zahăr destul de mare, pe care o conţine.