05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Infectările cu HIV în Europa, adesea detectate prea târziu
Infectările cu HIV în Europa, adesea detectate prea târziu

Aproximativ jumătate dintre europenii diagnosticaţi cu HIV au aflat că sunt bolnavi într-o etapă avansată a bolii, indică un studiu lansat recent şi citat de DPA.
Peste 29.000 de persoane au fost diagnosticate cu virusul în 2016 pe teritoriul blocului comunitar, într-o uşoară scădere faţă de anul anterior, potrivit unui raport realizat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Potrivit directorului ECDC, Andrea Ammon, între infecţie şi diagnostic există în medie o perioadă de trei ani, ceea ce înrăutăţeşte perspectivele pentru pacient.
Cu 160.000 de noi diagnostice raportate anul trecut, teritoriul Europei extinse, care include Rusia, Kazahstanul şi Uzbekistanul, este singura regiune din lume cu o rată în creştere a infectării cu HIV, se indică în raport.
Cea mai mare rată de infectare a fost constată în Ucraina, cu 33,7 persoane infectate la 100.000, şi cea mai mică în Letonia, cu 18,5 persoanele infectate la 100.000, precizează acelaşi raport.


Articole înrudite