22 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministerul Sănătăţii a cumpărat doze de vaccin hexavalent şi hepatitic B pediatric cu peste 88 milioane de lei
Ministerul Sănătăţii a cumpărat doze de vaccin hexavalent şi hepatitic B pediatric cu peste 88 milioane de lei

Ministerul Sănătăţii (MS) a cumpărat doze de vaccin hexavalent (DTPa-VPI-HiB-HB), cu peste 88 de milioane de lei, şi de vaccin hepatitic B pediatric, cu aproape 150.000 de lei, potrivit unor anunţuri publicate recent în SEAP.
Conform sursei citate, pe 8 martie, MS a atribuit un contract societăţii Farmexpert DCI SRL, cu o valoare totală finală de 88.137.000 de lei, fără TVA. Obiectul contractului este "furnizare vaccin DTPa-VPI-HiB-HB".
Totodată, pe 27 martie, MS a atribuit un contract cu o valoare totală finală de 149.950 de lei, fără TVA, societăţii GlaxoSmithKline (GSK) SRL. Obiectul acestui contract este "furnizare vaccin hepatitic B pediatric".
Ambele contracte au fost atribuite prin "negociere fără anunţ de participare", alegerea acestei proceduri fiind justificată prin faptul că "lucrările/ produsele/ serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice". Criteriul de atribuire în ambele cazuri a fost preţul cel mai scăzut.
Locul principal de livrare a ambelor tipuri de vaccin este CN Unifarm SA.
Cele două achiziţii au fost făcute după ce, în februarie, MS a cumpărat şi doze de vaccin tetravalent cu peste 10,2 milioane de lei, potrivit unui anunţ publicat la momentul respectiv în SEAP.
La începutul unei recente şedinţe de Guvern, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că a fost semnată demararea procedurii pentru achiziţionarea a 115.000 de vaccinuri împotriva rujeolei, context în care premierul Sorin Grindeanu i-a amintit acestuia că lipsa vaccinului menţionat în anumite judeţe nu este o problemă nouă şi l-a îndemnat să-i pună la muncă pe oamenii din minister.
Totodată, Bodog a anunţat că atât vaccinul hexavalent, cât şi cel tetravalent au ajuns în ţară conform calendarului programat.
"Acolo deja nu mai avem o problemă. Mai rămâne problema vaccinului hepatitic B pediatric. Am achiziţionat toate cantităţile disponibile pe piaţă de la toate firmele şi mai avem încă o ofertă din partea Guvernului norvegian (...) de 10.000 de doze care au venit ca urmare a activării procedurii europene de urgenţă", a susţinut ministrul Sănătăţii.


Articole înrudite