20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O clinică medicală acuză DSP că nu raportează cazurile de Covid-19
O clinică medicală acuză DSP că nu raportează cazurile de Covid-19

Clinica „OK Medical” a depus plângeri penale la DIICOT şi DNA împotriva Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi îi acuză pe aceştia că nu bagă în sistem cazurile de Covid-19 care sunt semnalate în urma testelor efectuate la clinică.
„OK Medical a formulat şi transmis astăzi, 01.04.2021, două plângeri penale împotriva angajaţilor DSPMB. Plângerile au fost înregistrate la DIICOT şi DNA şi au în vedere săvârşirea mai multor infracţiuni posibil săvârşite de angajaţii DSPMB inclusiv infracţiunile de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată astăzi, 01.04.2021, Compania a transmis şi către Ministerul Sănătaţii o adresă de clarificare a situaţiei din cadrul DSPMB, instituţie care refuză să îndeplineasca obligaţiile legale impuse prin Ordinul nr. 2.240 din 30 decembrie 2020 emis de Ministerul Sănătăţii. Menţionăm că începând cu luna februarie 2021 şi până la data depunerii plângerilor, în mod abuziv şi nelegal un număr de aproximativ 3.000 de pacienţi nu au fost introduşi de angajaţii DSPMB în aplicaţia CORONA FORMS, pacienţii fiind raportaţi de către instituţia noastră conform prevederilor legale. Această acţiune nelegală a angajaţilor DSPMB a generat şi generează o serie de efecte: raportarea eronată a numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2, neinstituirea obligaţiei de izolare pentru pacienţii depistaţi pozitivi, punerea în imposibilitate a pacienţilor de a beneficia de concedii medicale, punerea în imposibilitate a pacienţilor de a beneficia de îngrijiri medicale, prejudicii grave de imagine ale Companiei noastre etc.”, arată reprezentanţii clinicii.


Articole înrudite