07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O dietă bogată în fibre ajută la prevenirea astmului alergic
O dietă bogată în fibre ajută la prevenirea astmului alergic

O dietă bogată în fructe şi legume cu un conţinut ridicat de fibre contribuie la prevenirea astmului alergic, datorită efectului protector al fermentării acestor fibre sub acţiunea bacteriilor intestinale - este concluzia unui studiu realizat de cercetători elveţieni de la Spitalul Universitar din Vaud şi publicat de revista „Nature Medicine”, care l-a şi finanţat, relatează agenţia EFE. 

Experimentul s-a realizat pe şoareci, pentru că sistemul lor imunitar nu diferă mult de cel al oamenilor. Astfel, o parte din şoareci au fost hrăniţi cu alimente cu un conţinut scăzut de fibre, de circa 0,3%, în dieta occidentală acest procent fiind de 0,6%, iar cei din al doilea grup au primit alimente în care fibrele se găseau într-o proporţie mai mare de 4%. Ulterior, după ce au fost expuşi acarienilor din praful domestic, s-a observat că şoarecii care au mâncat mai multe fibre au dezvoltat o reacţie alergică semnificativ mai redusă şi aveau o cantitate mai mică de mucus în plămâni. 

Experţii susţin că acest efect protector este rezultatul unei reacţii în lanţ la mai multe nivele. Reacţia începe atunci când fibrele ajung în intestinul gros, unde sunt fermentate sub acţiunea bacteriilor şi se transformă în acizi graşi cu lanţ scurt, care sunt transportaţi în sânge şi contribuie la maturizarea celulelor imune din măduva osoasă. Atrase de acarieni, aceste celule migrează în plămâni, unde declanşează o reacţie defensivă împotriva respectivilor paraziţi. 

Importanţa diversităţii florei microbiene din intestin, unde fibrele sunt digerate şi fermentate pentru prevenirea unor afecţiuni, precum cancerul de colon, era deja cunoscută. Dar acum se va putea demonstra pentru prima dată că influenţa bacteriilor intestinale merge mult mai departe, chiar până la plămâni, afirmă Benjamin Marsland, cel care a condus cercetarea. 

În studiu se mai subliniază şi existenţa unei relaţii de cauzalitate între creşterea numărului cazurilor de astm alergic în ultimii 50 de ani în statele occidentale simultan cu scăderea generalizată a consumului de fructe şi legume.


Articole înrudite