03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Selfita, confirmată de psihologi drept tulburare mintală
Selfita, confirmată de psihologi drept tulburare mintală

Selfita (selfitis) este o problemă psihică, iar persoanele care simt nevoia să publice mereu fotografii cu propria persoană în media de socializare ar putea avea nevoie de ajutor, au atenţionat psihologi din Marea Britanie şi India în urma unor noi cercetări, relatează recent The Telegraph.
Termenul a fost introdus pentru prima în anul 2014 pentru a descrie pornirea obsesivă de a face ''selfie-uri'' şi a le publica pe reţelele de socializare, acest lucru sugerând că Asociaţia Americană de Psihiatrie ar lua în considerare clasificarea acestui comportament ca boală mintală. Ca urmare, o echipă de oameni de ştiinţă de la Nottingham Trent University din Marea Britanie şi Thiagarajar School of Management din India au decis să investigheze dacă la baza acestui fenomen se află o tulburare comportamentală. În urma cercetărilor, aceştia au confirmat că selfita este un fenomen real şi de asemenea a fost concepută o scală intitulată ''Selfitis Behaviour Scale'' (scală comportamentală pentru selfită) pentru evaluarea gradului de severitate al acesteia.
Scala, de la unu la o sută, a fost concepută pe baza unui număr mare de focus grupuri pentru a determina factorii care conduc la apariţia selfitei şi a fost testată pe 400 de participanţi din India. Această ţară a fost aleasă pentru că deţine cei mai mulţi utilizatori de Facebook, dar şi numărul cel mai mare de decese în rândul persoanelor care încearcă să îşi facă selfie-uri în locuri periculoase.
Concluziile studiului, publicate în ''International Journal of Mental Health and Addiction'', au confirmat că există trei niveluri de selfită. Selfita la nivel limită cuprinde acele persoane care îşi fac selfie-uri de cel puţin trei ori pe zi, însă nu le publică pe reţelele de socializare. În faza acută a bolii, persoanele publică online selfie-urile. În cea de-a treia etapă a selfitei, cea cronică, utilizatorii de reţele de socializare resimt o nevoie incontrolabilă de a-şi face fotografii şi de a publica de cel puţin şase ori pe zi.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care suferă de selfită au nevoie de atenţie şi de multe ori manifestă o lipsă de încredere în sine. De asemenea, acestea speră ca prin publicarea imaginilor cu ei înşişi să îşi îmbunătăţească statul social şi să fie integrate într-un grup.


Articole înrudite