Sindicaliştii de la Sanitas anunţă proteste pentru martie şi aprilie Recomandat

Miercuri, 20 Februarie 2019 11:27
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii Federaţiei Sanitas au stabilit un calendar al protestelor, care vor începe pe data de 6 martie şi vor culmina pe 3 aprilie, când se va organiza un miting de amploare în Bucureşti, informează Mediafax. Sindicaliştii din Sănătate spun că Legea Salarizării, adoptată în 2017, a dus la pierderi din venituri. "Actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie. Ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri", se arată într-un comunicat al Federaţiei Sanitas.
Astfel, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program: 06.03.2019 - Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice; 13.03.2019 - Pichetarea Ministerului Sănătăţii; 20.03.2019 - Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale; 03.04.2019 - Miting în Bucureşti. "Revendicările Federaţiei Sanitas sunt: Eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială; calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială; asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite; eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri; corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială. negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului «Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare»", se mai arată în comunicatul Sanitas.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu